Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a dezbatut miercuri, 6 iunie 2018, printre altele, inclusiv legea privind reorganizarea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA (CNADNR SA) si infiintarea Companiei Nationale de Investitii Rutiere SA (CNIR SA), magistratii hotarand, cu unanimitate de voturi, ca respectiva OUG (nr. 55/2016, emisa de Cabinetul Dacian Ciolos, dar care ulterior a parcurs toate etapele prin Parlament, ajungand in etapa promulgarii) este neconstitutionala.
Astfel, printr-un comunicat, Compartimentul Relatii externe, relatii cu presa si protocol al Curtii Constitutionale anunta ca: „in ziua de 6 iunie 2018, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art. 146, lit. a), teza intai din Constitutie si al art. 11, alin. (1) lit. A.a) si art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a luat in dezbatere, in cadrul controlului anterior promulgarii, obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - SA si infiintarea Companiei Nationale de Investitii Rutiere SA, precum si modificarea si completarea unor acte normative, obiectie formulata de presedintele Romaniei.
In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a admis obiectia de neconstitutionalitate formulata si a constatat ca Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - SA si infiintarea Companiei Nationale de Investitii Rutiere SA, precum si modificarea si completarea unor acte normative, este neconstitutionala”.
Potrivit comunicatului, magistratii CCR au constatat ca legea supusa sesizarii instituie derogari de la un act normativ care stabileste regimul concesionarii bunurilor proprietate publica, ca parte integranta a regimului juridic al proprietatii, astfel incat se impune ca aceasta sa fie aprobata prin intermediul unei legi organice, potrivit art. 76, alin. (1) din Constitutie si cu respectarea art. 73 alin. (3) lit. m) din Constitutie, coroborat cu art. 136 alin. (4), si nu ca lege ordinara.
„Totodata, Curtea a constatat ca dispozitiile abrogate prin legea supusa controlului vizeaza aspecte determinante referitoare la raporturile de munca ale personalului Companiei Nationale de Investitii Rutiere - SA, iar prin modificarile instituite de legea supusa controlului de constitutionalitate se reglementeaza intr-un domeniu care, prin excelenta, apartine legii organice. Prin urmare, adoptarea unei legi in raport de aceste reglementari legale, care se constituie intr-o veritabila reglementare generala in materie, trebuie sa se supuna exigentelor constitutionale ale art. 73, alin. (3), lit. p), care statueaza ca «regimul general privind raporturile de munca se reglementeaza prin lege organica», si, implicit, celor ale art. 76, alin. (1) din Constitutie”, explica judecatorii ce exercita controlul constitutionalitatii legilor.
Tot din perspectiva criticilor de neconstitutionalitate extrinseci formulate, dupa cum se precizeaza in comunicat, Curtea a constatat ca Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - SA si infiintarea Companiei Nationale de Investitii Rutiere SA, precum si modificarea si completarea unor acte normative, a fost adoptata cu incalcarea dispozitiile art. 61 alin. (2), raportat la art. 75, alin. (3) din Constitutie, referitoare la principiul bicameralismului, astfel cum acesta a fost dezvoltat in jurisprudenta Curtii Constitutionale.
Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si prim-ministrului. De asemenea, argumentele retinute in motivarea solutiilor pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale vor fi prezentate in cuprinsul deciziilor, care se vor publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Informatii suplimentare, la www.ccr.ro