RO EN
The cart is empty

KONE a anuntat o crestere organica situata in limita prognozata

Furnizorul finlandez de ascensoare si scari rulante Kone Corporation a comunicat recent datele financiare aferente intervalului ianuarie - septembrie 2017. Conform raportului oficial, in trimestrul al treilea comenzile au consemnat un declin de 1,8% (totusi, in termeni organici o crestere de 2,1%) pana la 1,74 miliarde euro. La randul lor, incasarile s-au majorat cu 0,9% si au cumulat 2,19 miliarde euro (la rate comparabile de schimb valutar, avansul a fost de 4,4%). La nivelul primelor noua luni din actualul an fiscal, comenzile au totalizat 5,7 miliarde euro (+1,3%), iar vanzarile nete 6,3 miliarde euro (+1,5%). Oficialii companiei au declarat ca in ultimul timp au perceput perspective de crestere venite din multe directii, inclusiv din zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa). Alaturi de evolutia buna a livrarilor de echipamente noi, un aport important la rezultate l-au avut si operatiunile de service. Prognozele pe termen scurt sunt eterogene, Kone ocupand o pozitie favorabila pentru a profita de oportunitatile care apar pe piata de profil atat pe segmentul vanzarilor de ascensoare si scari rulante, cat si pe cel al serviciilor aferente. De altfel, obiectivul major al grupului ramane acela de imbunatatire a competitivitatii. In Romania, reprezentanta locala a raportat pentru 2016 o cifra de afaceri de aproape 30 milioane de lei, cu 31% mai mare fata de cea anuntata anterior. Dintre lucrarile majore la care compania a livrat echipamente pot fi amintite Hermes Bussiness Campus, Stefan cel Mare Business Center, Magazinele H&M Hannes & Mauritz, Lidl, Kaufland, Centrul Logistic Mega Image, magazine Winmarkt, Dedeman - sediu si centru logistic Bucuresti, stadioanele din Craiova si Targu Jiu, Open Ville Iulius Timisoara, hoteluri Continental, clinici particulare si foarte multe ansambluri rezidentiale in intreaga tara.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter