RO EN
The cart is empty

WORLD STEEL: Crestere de 6% pe an a consumului mondial in 2011 si 2012

Previziunile World Steel Association (WSA) privind evolutia consumului mondial aparent de produse siderurgice arata ca acesta va creste cu 5,9% in 2011 (pana la 1,4 miliarde tone), dupa o majorare de 13,2% in 2010, fata de 2009. Pentru anul 2012, este prognozata o sporire de 6% a indicatorului respectiv, pana la 1,44 miliarde tone, urmand a se stabili un nou record al cererii.
Productia de otel din cele 64 de state monitorizate de WSA a insumat, in luna septembrie a.c., 124 milioane de tone, in crestere cu 9,7% fata de nivelul aceleiasi perioade din 2010. In primele noua luni din 2011, in Asia s-au produs 728,3 milioane de tone de otel, cu 9,5% mai mult fata de intervalul similar al anului trecut. In aceasta perioada, in Europa s-au fabricat 135,7 milioane de tone (+4,3%), in timp ce in America de Nord s-au realizat 89,3 milioane de tone (+6,1%). In luna septembrie a.c., China a continuat sa inregistreze cea mai mare productie de otel din intreaga lume, situata la 56,7 milioane de tone, in crestere cu 15,7% fata de luna corespunzatoare din 2010. Cel mai important fabricant european de otel in luna septembrie 2011 a fost reprezentat de Germania (3,7 milioane de tone), urmata de Turcia (3 milioane de tone). SUA au produs 7,2 milioane de tone, in vreme ce in Brazilia s-au fabricat 2,8 milioane de tone, fiind cel mai mare producator din America Latina.
Unitatile de productie a otelului la nivel global au functionat, in luna septembrie a.c., la 79,1% din capacitate, insa coeficientul s-a aflat in crestere cu 1,8% fata de cele 31 de zile anterioare. Comparativ cu luna septembrie 2010, in perioada corespunzatoare a acestui an gradul de utilizare a echipamentelor din fabricile de otel a sporit cu 3,5%. Informatii suplimentare, la www.worldsteel.org

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter