RO EN
The cart is empty

WIENERBERGER obtine rezultate puternice in S1, intr-un mediu de piata nefavorabil

In prima jumatate a anului 2023, inflatia constant ridicata, cresterea ratelor dobanzilor si accesibilitatea redusa semnificativ au dus la scaderea cererii pe toate pietele finale relevante. Cu toate acestea, grupul Wienerberger a reusit sa-si mentina pozitia competitiva in acest mediu macroeconomic dificil, chiar si in comparatie cu anul-record 2022 si a generat o cifra de afaceri de 2,203 miliarde euro (fata de 2,572 miliarde euro, in semestrul al doilea din anul precedent). Punand un accent puternic pe inovatie si pe managementul proactiv al costurilor, compania a reusit sa obtina rezultate solide, mai ales avand in vedere incetinirea operatiunilor de renovare si executie a infrastructurii, precum si a unei tendinte semnificative de diminuare a pietei constructiilor noi in Europa Centrala si de Est. In aceste conditii, Wienerberger a implementat un management strict al costurilor pentru a creste rapid flexibilitatea si a obtinut economii de 29 de milioane euro. In prezent, grupul austriac este bine pozitionat pentru a depasi media pietelor finale pe care activeaza. Printr-o politica de achizitii orientata spre viitor in domeniile materiilor prime si energiei si gestionarea optima a preturilor a fost posibila compensarea efectelor negative ale inflatiei. In Europa de Est, in primele sase luni ale anului vanzarile au fost de 614,1 milioane euro (in scadere de la 800,2 milioane de euro), iar veniturile s-au plasat la 118,1 milioane de euro. Cresterea ratelor dobanzilor si inflatia cu doua cifre au redus semnificativ puterea reala de cumparare pe pietele din regiune, iar aceasta s-a reflectat in mod direct in scaderea abrupta a livrarilor atat in sectorul privat, cat si in cel public. Cel mai puternic au fost afectate constructiile rezidentiale noi. De asemenea, pe segmentul renovarilor, accesibilitatea redusa si absenta programelor de sprijin guvernamentale au dus la o diminuare semnificativa a cererii. Presupunand ca mediul de piata va ramane provocator in a doua jumatate a anului 2023, Wienerberger isi ajusteaza previziunile privind evolutiile pietei finale in 2023 si estimeaza o crestere costurilor mai mica de 8%, care va fi acoperita prin ajustarile corespunzatoare ale preturilor. Wienerberger va implementa in continuare o strategie de majorare a valorii, concentrandu-se pe inovare si pe imbunatatirea competentei in furnizarea de solutii de sistem pentru constructii noi, renovari si infrastructura. In Romania, subsidiara locala a consemnat in 2022 vanzari de 398,83 milioane de lei, cu peste 24% mai mari fata de cele din anul anterior.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter