RO EN
The cart is empty

TESA TAPE: Crestere organica de aproape 7% a vanzarilor anuale

Grupul tesa SE, ce detine marca Tesa Tape, fiind unul dintre principalii producatori mondiali de benzi adezive si solutii de sisteme autoadezive cu aplicabilitate inclusiv in sectorul constructiilor, a inregistrat o crestere organica de +6,8% a cifrei de afaceri din 2018 (+6,8% in termeni nominali), pana la 1,34 miliarde euro. In aceeasi perioada, indicatorul de profitabilitate (EBIT) s-a plasat la circa 210,3 milioane de euro, rezultand o marja de 15,7% in scadere fata de nivelul de 16,5% din 2017.
Conform datelor grupului, evolutii importante au fost inregistrate in toate regiunile globului, dar au fost mentionate cu precadere rezultatele optime din Asia si SUA.
„2018 a fost un alt an foarte bun pentru noi. Am consemnat cresteri peste media pietelor in termeni de vanzari, iar rentabilitatea s-a mentinut la aceleasi niveluri inalte ca in anii anteriori. Nu ne multumim, insa, cu acest succes si continuam implementarea strategiei de investitii in inovare, in expansiunea internationala a afacerilor pe pietele cu potential de crestere, in domeniul digitalizarii etc., pentru a putea sa ramanem competitivi intr-un mediu de afaceri extrem de dinamic, in continua schimbare”, a declarat dr. Robert Gereke, CEO al grupului tesa SE.
Pe sectoare de activitate, divizia Trade Markets, ce include produse destinate pietei de larg consum si sectorului industrial, a consemnat in 2018 o evolutie optima a afacerilor, corespunzatoare unei cresteri organice de +3,8% a vanzarilor. In ceea ce priveste divizia de produse profesionale (Consumer & Craftsmen), ale carei activitati sunt concentrate cu precadere in Europa si America Latina, tesa si-a consolidat pozitia pe piata, in special la nivelul sectoarelor de DIY si de solutii destinate profesionistilor independenti. Pe segmentul de afaceri Direct Industries, ce include benzi dublu adezive speciale de calitate superioara, precum si produse destinate industriei electronice, s-au raportat, de asemenea, evolutii importante ale vanzarilor, care conteaza in proportie de 59,4% la cifra de afaceri a grupului.
Din punct de vedere regional, cele mai semnificative cresteri s-au inregistrat, la nivelul lui 2019, in regiunea Africa/ Asia/ Australia (+12,3%), in special datorita cererii provenite din industria electronica si din sectorul auto. Ponderea vanzarilor din aceasta regiune la afacerile totale ale grupului tesa s-a majorat la 29,4%. Business-ul din ambele Americi a inregistrat, de asemenea, evolutii importante, in pofida unor probleme punctuale la nivelul unor piete din America de Sud, compensate de dinamica excelenta a cererii nord-americane, din industria auto, care a generat o crestere organica de +9,7%. Ponderea vanzarilor din ambele Americi la afacerile totale este de 16,1%.
La nivel de grup, numarul de angajati a crescut la 4.917 la finele lui 2018, de la 4.457 de persoane in 2017.
Rezultatele foarte bune ale anului trecut au permis, pe de-o parte, lansarea unor produse inovatoare, ca linia de produse siliconice Sugru, dedicata persoanelor tinere care doresc sa efectueze singure unele reparatii la diverse obiecte de larg consum, iar pe de alta parte ca, din martie 2019, sa fie initiat programul de expansiune a centrului industrial al grupului, din Suzhou – China, cu investitii programate multianual de cel putin 30 de milioane de euro.
Pentru 2019, conducerea tesa se asteapta la cresteri de 3%-4% ale vanzarilor generale, in contextul unui profit operational (EBIT) estimat usor sub nivelul celui inregistrat in 2017.
In Romania, grupul este activ prin intermediul subsidiarei Tesa Tape SRL, cu sediul in Cluj-Napoca. Compania a incheiat anul 2017 cu o cifra de afaceri de 10,95 milioane de lei, in crestere cu +10,76% fata de nivelul de 9,88 milioane de lei realizat in 2016, cand, de asemenea, majorarea a fost de circa 10%. Potrivit datelor disponibile actualmente pe portalul Ministerului Finantelor Publice, profitul net raportat de societate in 2017 s-a plasat la 1,39 milioane de lei (+5,77%), compania lucrand cu aproximativ 31 de angajati.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter