RO EN
The cart is empty

SICERAM: Majorare de peste 58% a vanzarilor din primele cinci luni ale anului

Producatorul de caramida si tigla ceramica Siceram - Sighisoara a inregistrat o crestere de peste 58% a cifrei de afaceri din primele cinci luni ale acestui an, fata de aceeasi perioada din 2018. Cantitativ, vanzarile de materiale de zidarie din acest interval s-au majorat cu 30%, iar cele de pe segmentul de invelitori ceramice au avansat cu 15%.
"Rezultatele foarte bune din 2019 s-au datorat inclusiv unor investitii realizate cu un an in urma. Astfel, in 2018 am realizat o linie de fasonare a caramizilor, paralela cu cea existenta, reducandu-se semnificativ timpii de stationare la schimbarea sortimentelor. Tot anul trecut am pus in functiune o linie de fabricatie pentru buiandrugi si grinzi de planseu, produse nou-incluse in portofoliul companiei. In primavara aceasta am schimbat presele pentru accesoriile de tigla, montand si doi roboti, mizand pe o crestere a productiei", a declarat Nicolae Neag, directorul comercial al companiei Siceram.
In 2019, compania a lansat si un nou produs de zidarie - Sistermo, cu izolatie inclusa, astfel incat printr-o singura manopera se poate realiza atat partea structurala, cat si izolatia. "Marele avantaj este ca tencuiala exterioara se realizeaza pe caramida, contribuind astfel la reduceri substantiale la costurile de intretinere a constructiei", a explicat reprezentantul Siceram.
Compania a incheiat anul 2018 cu o cifra de afaceri de 85,78 milioane de lei, pentru 2019 estimand o crestere de peste 10%. Produsele fabricate de Siceram sunt livrate, preponderent, in zona centrala a tarii, in special pe santierele de cladiri rezidentiale din Brasov, Sibiu si Targu Mures.
 
Efectele OUG 114 si preturile la utilitati, pun probleme producatorilor in 2019
Piata materialelor de zidarie si-a continuat, in 2018, trendul crescator pe care se inscrie din 2017, context in care producatorii au intampinat probleme in asigurarea la timp a comenzilor. Incepand cu finalul anului si, mai pregnant, la inceputul lui 2019, s-a simtit o scadere a presiunilor, iar, odata cu venirea primaverii, chiar o reducere a cererii, potrivit opiniei lui Nicolae Neag.
"Cauza principala o consideram scaderea vanzarilor de locuinte, ca urmare a unor factori externi (precum cresterile de preturi ca urmare a Ordonantei 114, majorari exagerate la pretul gazelor si energiei, creditare mai dificila etc.), dar si de cauze interne (poate in unele cazuri s-au exagerat influentele factorilor mentionati sau dezvoltatorii cer preturi nejustificat de mari). Prevedem o piata dificila, in continuare. Cresterile de preturi la gaze de 25% din luna iunie 2019 si de 50% in perioada iernii nu pot aduce nimic bun si fac ca economia noastra sa fie mai degraba comparabila cu cea a statelor subdezvoltate si lipsite de resurse", a explicat Nicolae Neag.
Totodata, conform reprezentantului Siceram, OUG 114 a generat cresteri de costuri cu salariile, dar, prin blocarea preturilor gazelor pentru populatie s-a pornit o spirala de crestere exagerata de pret pentru industrie, care, in final, va fi platit tot de populatie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter