RO EN
The cart is empty

REHAU Romania are un nou Country Manager, Alexandru Oprea

REHAU, producator german de solutii pentru fereste, instalatii, mobila si automotive, are de la inceputul acestui an un nou Country Manager in Romania, Alexandru Oprea, cu o experienta de 17 ani in companie.
Alexandru Oprea preia pozitia de Country Manager de la Alessandro Hillebrand, sub conducerea caruia REHAU Romania s-a bucurat de rezultate notabile in toate diviziile. Alessandro Hillebrand va fi responsabil cu noi proiecte in Europa de Sud, pe langa sarcinile sale de Country Manager Italia.
Alexandru Oprea si-a inceput parcursul profesional la REHAU Romania in anul 2004, la scurt timp dupa terminarea studiilor la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti. In 2010 a preluat pozitia de Director de vanzari Bucuresti si Bacau pentru divizia Instalatii a REHAU Romania si a avansat rapid la pozitia de Director national de vanzari a intregii divizii in 2011, iar in anul 2015 a preluat responsabilitatile diviziei Instalatii si pentru REHAU Bulgaria. Din 2018 este membru in Board-ul Administrativ al REHAU Romania. In ultimul an, Alexandru Oprea a ocupat functia de Deputy Country Manager.
"Evolutia REHAU in Romania in cei aproape 26 de ani de existenta pe piata autohtona este o dovada a dedicarii de care echipa REHAU da dovada constant si ma bucur ca am avut sansa sa intru in aceasta familie si sa-i raman alaturi. REHAU Romania pregateste noi proiecte si vizeaza extinderea business-ului pe plan local si regional", a declarat Alexandru Oprea, Country Manager REHAU Romania.
Pe langa expertiza sa in zona de vanzari, management si administratie, Alexandru Oprea s-a remarcat si prin deschiderea sa catre proiecte digitale. In 2016, el a lansat in cadrul diviziei Instalatii o platforma de loializare B2B care in scurt timp a devenit o platforma completa de servicii B2B in Romania, dar si in alte tari in care este prezent REHAU.
In paralel, Alexandru Oprea a preluat, incepand cu 1 martie 2021, pozitia de Head of Sales and Marketing Sud Estul Europei (SEE) in cadrul diviziei Instalatii. Astfel, pe langa Romania si Bulgaria, el coordoneaza urmatoarele piete in cadrul diviziei: Croatia, Serbia, Muntenegru, Bosnia si Hertegovina, Macedonia, Albania, Kosovo, Moldova, Grecia, Turcia si Orientul Mijlociu.
Cu o istorie de 25 de ani pe plan local, REHAU Romania a raportat o cifra de afaceri de 44 de milioane euro in 2019 si are 86 de angajati la nivel national.
***
Grupul REHAU este specialist in solutii bazate pe polimeri, cu vanzari anuale de aproximativ 3,5 miliarde euro. Compania independenta, cu capital privat, are aproximativ 20.000 de angajati in peste 170 de locatii din intreaga lume. Compania are 12.000 de angajati in toata Europa si 8.000 in Germania. De mai bine de 70 de ani, REHAU lucreaza pentru a face produsele din polimeri mai usoare, mai confortabile, mai sigure si mai eficiente. Compania produce solutii pentru constructii, automobile si industrie si furnizeaza produsele sale inovatoare in intreaga lume.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter