RO EN
The cart is empty

Alukonigstahl - Schuco, un parteneriat de succes timp de 50 de ani



Attila Beer (41 ani)

Functia/firma: administrator al Alukoenigstahl;
Studii: Universitati Tehnice din Cluj-Napoca, Dresda si Budapesta;
Experienta profesionala: 15 ani in cadrul firmei;
Hobby: golf, inot, lectura.
Pentru specialistii bransei de tamplarie termoizolanta si fatade cortina, numele Schuco este asociat unui singur atribut: calitate. Producatorul german de profile destinate aplicatiilor arhitecturale si-a castigat acest renume prin promovarea unor sortimente inovatoare, gratie implementarii unei strategii de cercetare-dezvoltare fara precedent in aceasta bransa.

Preluata din Statele Unite ale Americii, ideea montajului de fatade cortina a fost adaptata la realitatile standardelor europene de compania din Germania, ceea ce a dus – in timp – la formarea unor noi concepte atat in ceea ce priveste designul, cat si cresterea eficientei energetice de ansamblu a cladirilor. Asocierea cu Alukonigstahl nu a fost intamplatoare, firma austriaca avand o experienta de invidiat in domeniul promovarii reperelor metalice. Pentru a reliefa evolutia in timp a colaborarii dintre cele doua organizatii si a expune in mod complet relatia de afaceri dintre acestea, in continuare este prezentata opinia administratorului Alukonigstahl Romania, Attila Beer. “In ceea ce ne priveste, nu sunt foarte multe lucruri de spus, in afara faptului ca nu am facut niciodata rabat de la calitatea produselor promovate. Acesta este conceptul pe care se bazeaza intregul esafodaj construit in ultimii 50 de ani si de la care este imposibil sa abdicam. Pozitia pe care o detinem nu este una de invidiat, deoarece impune mentinerea unui ritm sustinut in ceea ce priveste procesul de inovare, dar aceasta ne permite sa fim un element de referinta in peisajul arhitectural european. Faptul ca anumiti competitori incearca si, uneori, chiar reusesc sa ne copieze constituie un imbold pentru noi, un factor extraordinar de catalizare a eforturilor depuse in domeniul cercetarii. Intr-o exprimare mai plastica, la Schuco noutatile trec neobservate, fiind deja un fapt obisnuit! Evident, nu vom viza niciodata pozitia de lider al pietei din punct de vedere al cifrei de afaceri, lucru de altfel imposibil pentru niste produse de top, ci ne propunem doar sa fim primii in domeniul inovatiilor si al calitatii, oferind partenerilor solutii optime la problemele punctuale”, sustine Attila Beer.

Colaborare pentru promovarea calitatii

Din punct de vedere cronologic, cea mai indelungata istorie o are compania König, infiintata de Jacob König, in anul 1864 in localitatea Retz – Austria si specializata in distributia reperelor din otel. In timp, firma a dezvoltat intr-un mod sustinut reteaua de distributie atat in Austria, cat si in zonele limitrofe. Treptat, datorita calitatii serviciilor oferite, König si-a castigat o reputatie solida, fiind asimilata uneia dintre cele mai importante companii europene specializata in domeniul logistic. Colaborarea cu Jansen a inceput din anul 1960, apoi a urmat colaborarea cu Schuco, activitate ce a demarat in anul 1965, in urma unor negocieri purtate intre proprietarii celor doua intreprinderi. Fondata in 1951 si inregistrata initial sub denumirea de Schurmann & Company, firma era specializaza in executia si montajul de vitrine din sticla. "In prima faza, s-a demarat fabricatia de ferestre cu profile din aluminiu, dar tendinta manifestata in scurt timp a fost aceea a majorarii sensibile a suprafetei vitrate atat din motive estetice, cat si de eficienta energetica. La un moment dat, s-a ajuns chiar la solutia arhitecturala care prevedea instalarea de panouri din sticla pe intreaga inaltime a unui nivel (dar, totusi, montate intre plansee). De aici si pana la realizarea de pereti cortina – constructii caracterizate, prin definitie, prin faptul ca sunt instalate in fata structurii imobilelor – a mai ramas un singur pas”, subliniaza administratorul Alukonigstahl Romania. Intuind potentialul structurilor de fatade cortina, actionarul majoritar a luat, in jurul anului 1954, decizia achizitiei unui patent de sisteme din aluminiu de la un producator american.

Peste 25 de milioane de euro, in Romania

Au urmat 5 decenii de istorie comuna, marcata permanent de noutati si inovatii. Daca, in prima etapa, Alukonigstahl se ocupa exclusiv de comercializarea de ferestre, usi, fatade, profile din otel - Schuco si Jansen in Austria, ulterior activitatea s-a extins si in alte tari. Astazi sunt 21 de filiale in 12 state, suprafata totala de depozitare este de 200.000 mp, iar cifra de afaceri inregistrata la nivel de grup, in 2007, a totalizat peste 500 de milioane de euro. In ceea ce priveste subsidiara locala, activitatea acesteia a demarat in 1993, cand se consemnau vanzari de 10 milioane de silingi austrieci. “Reprezentanta din Romania s-a inscris pe acelasi trend, urmand evolutia celolalte sucursale ale firmei-mama. Astfel, succesul celor doua marci reprezinta, in prezent, o realitate obiectiva, fie ca vorbim de Schuco, fie de Alukonigstahl. In 2007, am inregistrat venituri de circa 22 de milioane de euro, pentru anul in curs obiectivul de marketing fiind constituit de atingerea pragului de 25 de milioane de euro. Aceasta realitate a devenit posibila prin aplicarea, la nivel local, a acelorasi principii de calitate, situatie mai putin obisnuita intr-o zona in care strategiile de achizitie se bazeaza preponderent pe pret. Paradoxal, am identificat in Romania o atitudine extrem de deschisa fata de performanta. Inca de la inceput, am reusit sa livram produse la obiective importante, pentru care erau solicitate solutii constructive speciale. Prima lucrare pe care am realizat-o a fost Columna Bank, la scurt timp urmand sediul BCR Baia Mare”, isi aminteste Attila Beer.

Solutii speciale, pentru viitor

In prezent, pe piata locala se consemneaza o situatie favorabila din punctul de vedere al companiilor care promoveaza produse de calitate, aceste sortimente fiind tot mai solicitate (in special, la proiectele de anvergura). “Nu am fost niciodata de acord cu presiunile exercitate pe pretul de comercializare. Acest lucru nu este normal, intrucat costurile de productie nu pot avea o flexibilitate atat de mare, care sa permita sustinerea nivelului actual. De fapt, situatia de pe piata din Romania este datorata, in mare parte, cheltuielilor mai scazute cu salariile angajatilor, in raport cu cele aferente unei firme din Europa de Vest. Este normal ca, in timp, aceste diferente sa se atenueze si chiar sa dispara, iar produsele disponibile sa fie similare celor din statele dezvoltate ale Europei atat din punct de vedere al caracteristicilor de performanta, cat si al pretului. In ceea ce ne priveste, mentinerea ritmului de inovatie la un nivel alert constituie singura modalitate de a ramane lideri pe segmentul propriu de piata. De fapt, se poate afirma ca avem cele mai bune rezultate financiare raportate la livrarile pentru clasa premium. Evident, este dificil de pastrat acest loc, mai ales ca patentele obtinute pentru anumite serii (care le protejeaza intr-o anumita masura) sunt eliberate pentru o perioada determinata. Astfel, singura optiune viabila ramane aceea de promovare permanenta a celor mai bune solutii constructive, pentru fiecare proiect in parte. Altfel spus, am ales sa fim mereu primii care rezolva problemele. Din acest punct de vedere, cele mai mari dificultati deriva din faptul ca au scazut mult intervalurile dintre lansarea de noi modele. Daca in urma cu un deceniu aveam la dispozitie perioade de 4 ani pentru dezvoltarea unui produs, in prezent aceasta marja s-a diminuat semnificativ. Totodata si la nivelul Schuco isi fac simtita prezenta inovatiile ce au un rol accentuat de marketing, intrucat posibilitatile de imbunatatire esentiala a caracteristicilor de performanta s-au diminuat pe masura ce modelele specifice au fost perfectionate de-a lungul timpului. Pe termen mediu, estimam ca directiile plauzibile de dezvoltare vor fi reprezentate de integrarea elementelor electronice in structura fatadelor, cresterea eficientei energetice si utilizarea resurselor regenerabile de energie (panouri fotovoltaice)”, mentioneaza directorul societatii.

Adaptabilitate si performanta

In ceea ce priveste proiectarea “cladirilor inteligente”, solutiile propuse in Romania de producatorul german sunt similare cu cele adoptate si pe celelalte piete din UE. “Este simplu de previzionat faptul ca, pe termen scurt/mediu, va aparea necesitatea integrarii lucrarilor de executie a fatadelor cortina cu cele de montaj al instalatiilor de ventilatie si al sistemelor electronice de comanda si control. Aceasta problema se pune cu aceeasi intensitate si in tari in care experienta companiilor specializate este mai mare fata de cea a firmelor autohtone. Totusi, estimam ca specialistii din Romania vor intelege corect noile cerinte. Un exemplu semnificativ in acest sens este reprezentat de demararea proiectului pentru prima fatada cortina cu functiuni speciale ce va fi realizata in tara noastra, lucrare care presupune un know-how deosebit, completat cu o mare experienta in domeniul proiectarii/montajului”, subliniaza administratorul Alukonigstahl. Trebuie remarcat si faptul ca succesul companiei este determinat, alaturi de performantele deosebite ale produselor promovate, de abilitatea de vanzari a personalului. “In firma noastra, mai ales datorita faptului ca livram produse avand caracteristici complexe, este vital ca acele calitati tehnice obligatorii ale reprezentantilor Alukonigstahl sa fie completate de un talent comercial deosebit, precum si de capacitatea adaptarii la fiecare proiect in parte. Nu este suficient sa te prezinti la o licitatie cu un produs care sa respecte cerintele caietului de sarcini, daca pretul propus este disproportionat in raport cu oferta competitorilor. Succesul nostru se masoara in adaptabilitatea deosebita, bazata pe un nivel de informare bine structurat, fapt ce ne permite sa furnizam cele mai bune solutii, la preturi corespunzatoare calitatii oferite", concluzioneaza Attila Beer.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter