RO EN
The cart is empty

PREFAB SA: Scadere de 17% a cifrei semestriale de afaceri

Cifra de afaceri a producatorului de materiale de constructii Prefab SA a scazut cu 17% in primele sase luni ale acestui an fata de intervalul similar din 2015, pana la 31,26 milioane de lei (circa 7 milioane de euro), in timp ce profitul net al societatii s-a redus de aproape patru ori in perioada analizata, ajungand la 173.862 lei. Potrivit celui mai recent raport financiar al companiei, compania a produs, in prima jumatate a anului in curs, circa 183.000 mc de BCA, in conditiile in care activitatea de productie a inceput in luna februarie, iar in intervalul 1-22 mai 2016 aceasta a fost oprita, pentru mentenanta si reparatii. Vanzarile de BCA au cumulat, in primele sase luni din 2016, aproximativ 200.000 mc de BCA.
"Pe piata de prefabricate din beton armat si precomprimat, stalpi electrici, elemente de autostrada, piese prefabricate pentru hiper sau supermarketuri, grinzi pentru poduri rutiere, tuburi de canalizare Premo-Sentab nu s-au inregistrat modificari semnificative, aceasta aflandu-se in acelasi regres cauzat, in primul rand, de blocajele financiare in domeniul investitional", se arata in raportul citat. Astfel, in semestrul intai, volumul total de elemente prefabricate produs si comercializat de Prefab SA a fost de aproape 2.000 mc, volum foarte mic pentru capacitatea companiei. Productia de tuburi Premo-Sentab s-a situat, in acelasi interval, la circa 1.300 mc.
Prefab SA este unul dintre principalii producatori autohtoni de BCA (avand o capacitate totala de productie de 500.000 mc pe an), de prefabricate tipizate (20.000 mc/ an), de tuburi din beton pentru retele de apa si canalizare (tehnologii Premo si Sentab) si de prefabricate netipizate, precum si un furnizor important de agregate, betoane si tamplarie PVC. Incepand din aprilie 2013, Prefab SA este producator de energie electrica si termica (acreditat ANRE) si furnizor de energie electrica in Sistemul Electroenergetic National (SEN), in primele sase luni din 2016 producand, in total, 20.358 MWH de energie termica si 11.962 MWH de energie electrica, din care 9.385 MWH s-a livrat in SEN.
 
Cele mai multe livrari s-au realizat in zona Munteniei
Prefab SA este activa in Romania, Bulgaria si Republica Moldova. Conform raportului semestrial consolidat al companiei, circa 87% din livrari s-au realizat in zona Munteniei, urmata de Moldova (12,2%) si Transilvania, Bulgaria si Republica Moldova (pana in 1%, cumulat). Din punct de vedere al structurii vanzarilor, 75,18% din livrari sunt de BCA, urmate, in ordine dupa ponderea in cifra de afaceri, de productia de energie electrica (9,99%) si de cele de prefabricate (7,55%), tuburi (5,74%) si de alte produse (1,54%).
Printre obiectivele companiei, stabilite pentru intervalul 2016-2018, se afla mentinerea volumelor de vanzari de BCA pe pietele traditionale si cresterea marjelor, castigarea de noi piete pentru prefabricate tipizate si tuburi (in Banat, Oltenia, Ardeal si Moldova), precum si majorarea vanzarilor de prefabricate si tuburi in Muntenia, Dobrogea si Moldova. Pe termen lung, conducerea Prefab SA vizeaza o cota de 12% pe piata prefabricatelor netipizate si a proiectelor de infrastructura. In ceea ce priveste obiectivele pe pietele externe, acestea includ dezvoltarea retelelor de distributie de BCA in Bulgaria si Republica Moldova.
La finele lunii iunie 2016, Prefab SA lucra cu circa 400 de angajati.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter