RO EN
The cart is empty

ISC: Amenzi pentru furnizorii de polistiren expandat, la materiale neconforme

Asociatia Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania (ROMEPS) a aderat la Asociatia Producatorilor de Materiale de Constructii din Romania (APMCR), alaturi de care sprijina campania Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC) de testare a calitatii polistirenului expandat (EPS) livrat pe piata autohtona. Astfel, cele doua organizatii vor preleva, verifica si testa calitatea produselor disponibile pe piata si vor sesiza autoritatile cu privire la toti fabricantii ce incalca in mod flagrant si repetat standardele de calitate ale produsului. Sanctiunile vizeaza amenzi pentru materiale neconforme cuprinse intre 50.000 de lei si 150.000 de lei sau chiar suspendarea activitatii furnizorilor in cazurile mai grave. "Testele si masuratorile desfasurate in paralel de asociatii releva faptul ca anumiti producatori si distribuitori insala cumparatorii prin eliberarea de documente conforme care insotesc produse cu o calitate net inferioara celei declarate. Numeroasele neconcordante constatate in ultima perioada, de la etichetarile false, fara respectarea marcajelor impuse de SR EN 13163, pana la utilizarea de produse avand compresiuni de 35-45 Kpa (8-10 kg/mc), vandute sub denumirea de EPS 70 sau EPS 80, ca sisteme destinate termoizolarii fatadelor, au facut ca, incepand din luna august a.c., autoritatile statului sa demareze un program national de control ce vizeaza productia, distributia si punerea in opera a materialelor termoizolante", se arata intr-un comunicat emis de ROMEPS. Initiativa ISC urmareste ideea respectarii unor norme de calitate corespunzatoare a materialelor termoizolante, in vederea obtinerii unor economii reale de energie pe termen mediu si lung in urma realizarii lucrarilor de reabilitare termica. Potrivit ROMEPS, vor fi monitorizate, in special, proiectele realizate din fonduri publice, urmand a fi informate autoritatile si presa. "Vom solicita ca polistirenul care nu respecta caietele de sarcini sau normele europene si interne sa fie inlocuit de pe blocuri, iar cei care cu buna stiinta l-au livrat sau utilizat vor fi obligati sa refaca lucrarile din fonduri proprii. In acelasi timp, vom solicita si interzicerea de a mai participa la licitatii publice pentru firmele ce incalca legea in cunostinta de cauza", au precizat oficialii ROMEPS. Toti producatorii care aplica marcajul CE se supun referintei unice europene in ceea ce priveste polistirenul expandat, reprezentata de standardul european armonizat SR EN 13163. Informatii suplimentare, la www.romeps.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter