RO EN
The cart is empty

INTERCONNECTION: Crestere de 1,8% pe piata de adezivi din Europa de Vest

Piata de adezivi pentru constructii din Europa de Vest va inregistra o crestere valorica de 1,8% in acest an, fata de nivelul din 2010, pana la 2,75 miliarde euro, dupa ce anul trecut cifra de afaceri din domeniu a fost evaluata la 2,7 miliarde euro. Potrivit celui mai recent studiu din domeniu elaborat de compania de cercetare si consultanta Interconnection Consulting (din Austria), pe acest segment a fost observata o usoara revigorare dupa criza din 2008 inca din anul 2010, in special datorita trendului ascendent inregistrat de sectorul constructiilor din Germania, pentru acest an specialistii estimand o valoare de 1,5 miliarde euro pe piata adezivilor din aceasta tara. Cea mai mare pondere din domeniu va fi detinuta, in continuare, de adezivii pe baza de ciment, insa alte sortimente, precum materialele universale, au consemnat o majorare a cotei de piata in acest an. Italia, al doilea producator european de adezivi, a inregistrat, de asemenea, o evolutie pozitiva a consumului, din anul 2013 fiind asteptate rate de crestere medii de 3% pe an. Estimari pozitive au fost realizate si pentru pietele din Franta, unde se asteapta un avans de 8% in 2011 fata de 2010, pentru ca, din 2012 sa fie raportate evolutii anuale de 2%. O dezvoltare similara va fi observata si in Marea Britanie, unde cifra de afaceri din domeniul adezivilor, situata la 260 milioane de euro in 2010, va cunoaste o evolutie semnificativa in acest an, urmata de majorari medii de 3%/an pe termen scurt si mediu. Un rol important pe piata in perioada urmatoare va fi detinut si producatorii din Austria, pe segmentul specific fiind anuntata o evolutie de 4% in 2011 fata de anul anterior. Intr-o situatie critica se mentine, in continuare, piata de adezivi din Spania, care a consemnat o reducere de 33,3% in 2009 fata de nivelul de 180 milioane de euro din 2008, urmata de un recul de 3% in 2010 comparativ cu 2009. Pentru anul in curs, specialistii Interconnection Consulting estimeaza o noua depreciere de 9,3%. Spania si-a pierdut, astfel, importanta pe care o detinea in sectorul european al producatorilor de adezivi. In pofida primelor semnale de recesiune de pe piata constructiilor din Polonia, sectorul analizat din aceasta tara s-a mentinut pe un trend ascendent, in special datorita costurilor reduse de productie a materialelor. Informatii suplimentare, la www.interconnectionconsulting.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter