RO EN
The cart is empty

HORNBACH anunta stabilizarea vanzarilor/profitului in primul semestru din anul 2023

Grupul Hornbach a raportat o crestere de 1,1% a vanzarilor nete consolidate in al doilea trimestru al exercitiului financiar 2023/24 (1 iunie 2023 - 31 august 2023), pana la 1,66 miliarde euro. Cererea clientilor pentru produse de bricolaj si pentru imbunatatirea locuintelor a ramas la un nivel bun in perioada estivala, in ciuda inflatiei persistente ridicate din Germania si a reluarii turismului. Fluxul mai mare de clienti in magazinele fizice a prevenit scaderea valorii medii a cosului clientilor. In total, vanzarile nete din semestrul intai au fost usor inferioare celor din anul precedent, atingand 3,4 miliarde euro, ca urmare a conditiilor meteo nefavorabile, ce au intarziat inceputul sezonului principal de bricolaj si gradinarit. Evolutia veniturilor operationale a fost buna in comparatie secventiala, in trimestrul al doilea acestea cumuland 111,9 milioane de euro, ceea ce a dus la un cuantum semestrual de 221,3 milioane de euro (-20,2%). Conducerea grupului s-a declarat incurajata de evolutia vanzarilor si a castigurilor din intervalul analizat, luand in calcul incertitudinea macroeconomica actuala. O performanta buna a fost raportata pe pietele din Olanda si Cehia. Pe segmentul Hornbach Baumarkt AG, cel mai mare subgrup de operare (retail bricolaj), care detine un total de 172 de megamagazine DIY cu centre de gradinarit si centre online in noua tari europene, vanzarile nete au crescut cu 1,9% fiind apropiate de cele din primul semestru al anului anterior (3,22 miliarde euro). La o rata constanta a cursului de schimb valutar, declinul a fost de numai 1,3%. In Germania, cifra de afaceri s-a diminuat cu 2,4%, pana la 1,56 miliarde euro, iar pe pietele externe incasarile au sporit cu 1,8%, cifrandu-se la 1,66 miliarde euro, ceea ce a dus ponderea activitatii internationale de la 50,5% la 51,6%. Vanzarile online (inclusiv Click & Collect) au reprezentat 13,2 % din total si au ramas cu mult peste nivelurile pre-Covid (2019/20: 9,8%). Expertii germani se asteapta ca vanzarile anuale sa se situeze putin sub nivelul anului precedent, iar veniturile sa scada cu 10% - 25% , ca urmare a situatiei macroeconomice si perspectivelor pentru Germania si UE, marcate de o inflatie mai persistenta decat se preconiza, de rate ale dobanzilor in crestere si de pesimismul consumatorilor. In Romania, Hornbach detine in prezent noua magazine, care sunt amplasate in Bucuresti (Berceni, Militari si Balotesti), Brasov, Timisoara, Sibiu, Oradea, Constanta si Cluj-Napoca.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter