RO EN
The cart is empty

HORNBACH: Vanzari de 4,7 miliarde euro obtinute in anul fiscal precedent

Grupul german Hornbach a anuntat pentru anul fiscal 2019 – 2020, care s-a finalizat la 31 martie a.c., o cifra de afaceri de 4,72 miliarde euro, cu 8,4% mai mari fata de exercitiul financiar precedent. Din acest cuantum, incasarile Hornbach Baumarkt au totalizat 4,42 miliarde euro (+8,1%). Livrarile din Germania au insumat 2,24 miliarde euro (+6%), iar cele realizate pe piete externe 2,1 miliarde euro (+10,4%). Veniturile operationale ajustate au consemnat un salt de 68,3% si au atins 227 milioane de euro. Indicatorul care masoara productivitatea pe metru patrat a ajuns la 2.386 euro, acesta reprezentand un record raportat la anii anteriori. Analiza operatiunilor online arata ca acestea au contribuit la dinamica totala a activitatii cu un procent mai mare de 10%. Comentand performanta financiara, conducerea Hornbach a afirmat ca imbunatatirea eficientei costurilor si transparenta cu care au fost derulate masurile de intretinere si conversie aplicate in cadrul centrelor din retea, cuplate cu focalizarea atentiei pe proiectele esentiale de gestiune a operatiunilor au generat rezultate foarte bune. Practic, costurile au sporit mult mai lent decat vanzarile consolidare si profitul brut, ceea ce a dus la o majorare a marjelor. In acest sens, un factor-cheie al progresului s-a materializat prin consolidarea profitabilitatii in Germania. Din pacate, din cauza pandemiei generate de noul coronavirus, anul fiscal 2020-2021 a inceput sub semnul incertitudinii, insa afacerile de bricolaj au fost mult mai putin afectate decat se estima initial de masurile guvernementale aplicate pentru a preveni raspandirea virusului. Achizitiile online au sporit semnificativ, iar niciun magazin din retea nu a fost complet inchis. Datele curente indica, de asemenea, faptul ca pierderile din primavara lui 2020 au inceput sa fie compensate de vanzarile din ultima perioada. Totusi, este de asteptat ca actuala criza sa afecteze rezultatele financiare din 2020-2021, cifra de afaceri urmand sa se mentina la nivelul de aproximativ 4,7 milioane de euro. In Romania, Hornbach activeaza prin intermediul a sase magazine, care sunt amplasate in Bucuresti (Berceni, Militari si Balotesti), Brasov, Timisoara si Sibiu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter