RO EN
The cart is empty

HORNBACH: Crestere de peste 5% a vanzarilor anuale si noi prognoze favorabile

Reteaua germana de bricolaj Hornbach, prezenta in Romania prin intermediul a sase magazine cu afaceri anuale de peste 140 de milioane de euro, a raportat o crestere de 5,1% a vanzarilor din anul fiscal 2017/2018 (incheiat in luna februarie 2018), pana la 4,14 miliarde euro.
Hornbach Baumarkt AG, cel mai mare subgrup operational, ce detine 156 de magazine DIY, centre de gradinarit si operatiuni de comert electronic in noua tari din intreaga Europa, si-a majorat vanzarile cu 4,9%, la 3,89 miliarde euro. La fel ca in exercitiul financiar anterior, cel mai accelerat ritm de crestere a fost raportat de subsidiarele internationale (din afara Germaniei). Ca rezultat, ponderea vanzarilor internationale ale subgrupului Baumarkt s-a majorat de la 45% la 46,8%.
Astfel, vanzarile celor 98 de magazine detinute de grup in Germania au crescut cu 1,5%, pana la 2,07 miliarde euro. In ceea ce priveste cele opt piete operationale din afara Germaniei, acestea au inregistrat, cumulat, o majorare de 9% a vanzarilor, pana la 1,82 miliarde euro.
In acelasi interval, celalalt subgrup operational - Hornbach Baustoff Union GmbH - specializat in comertul profesional cu materiale de constructii, a inregistrat o crestere de 8,3% a vanzarilor consolidate, pana la 248 milioane de euro.
"Ne-am indeplinit obiectivele de vanzari in ultimul an financiar 2017/2018. Ne-am afirmat cu succes intr-un mediu competitiv, care a devenit mai dificil decat oricand, avand in vedere progresul digitalizarii. Strategia noastra de a ne axa atat pe vanzarile directe, prin magazine, cat si prin intermediul magazinelor online, s-a dovedit una de succes, deoarece putem oferi clientilor solutii individuale adaptate pentru proiectele lor de constructie si renovare pe toate canalele de distributie", a declarat Albrecht Hornbach, CEO al Hornbach Management AG.
Pe baza rezultatelor anuale preliminare si neauditate, previziunile privind castigurile au fost in mare parte confirmate pentru grupul Hornbach, indicatorul de profitabilitate operationala (EBIT), conducerea grupului estimand ca acesta va depasi usor valoarea de 156,8 milioane de euro inregistrata in exercitiul financiar anterior (2016/2017).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter