RO EN
The cart is empty

CESAROM: Cifra de afaceri de 38,5 milioane de euro, in 2010

Pentru anul urmator compania Cesarom previzioneaza o majorare cu circa 2% a cifrei de afaceri, in condiile in care nivelul acesteia s-a majorat cu 10% in 2010, comparativ cu 2009. Totodata, firma vizeaza marirea capacitatii de productie (de la 6,5 milioane mp cat este in prezent) si intensificarea exportului, in special pe pietele din tarile Europeni de vest. Pentru anul viitor Cesarom a creat sase noi colectii pentru care a apelat la creativitatea a 10 designeri romani si straini. Pentru dezvoltarea noilor colectii, acestia au tinut cont, in primul rand, de trendurile internationale in amenajarea si decorarea locuintelor.
 
Eduard Macarescu, director comercial al Cesarom: “La inceputul acestui an am previzionat realizarea unei cifre de afaceri de 38,5 milioane de euro, ceea ce reprezinta un avans de 10% fata de 2009. Cifrele de pana acum ne arata ca ne vom incadra in aceste previziuni pana la sfarsitul anului. Pentru 2011 estimam o majorare moderata a cifrei de afaceri (cu 2%) si o crestere de pana la 42% a cotei de piata (de la 38,5%, cat este in prezent). Daca in acest an piata de placi ceramice a fost la nivelul de aproximativ 100 milioane de euro, pentru 2011 se estimeaza o diminuare a acesteia cu 10%.
Anul viitor, in materie de placi ceramice, vor fi la moda combinatii de culori mate pe fond lucios, precum si cele cu aspect general mat sau lucios. In ceea ce priveste culorile care vor dicta in acest an pe piata de gresie si faianta, acestea indica nuantele de bej sau maro in diferite tonuri. Violetul, culoarea predominanta a anului 2010, se va afla si in preferintele anului viitor. Toate aceste tendinte se regasesc si in noile colectii Cesarom. Onda, Kriti, Waves si Obsession au fost special pregatite pentru bai, in timp ce Panda si Flavours se potrivesc perfect in bucatarii. Colectiile sunt disponibile in mai multe culori: fie violet si verde, cum este in cazul colectiei Onda, fie in nuante de maro, mov, portocaliu si bej, pentru Obsession si Waves. Motivele geometrice sau texturile ce imita lemnul, se regasesc, de asemenea, in tendintele anului 2011. Daca in acest an mai multe magazine specializate din Bulgaria, Finlanda, Serbia, Republica Moldova si Slovacia au afisat pe rafturi produsele fabricate in Romania, pentru anul viitor planurile noastre vizeaza cresterea cantitatii de placi trimise la export, in special pe pietele din Germania, Franta sau Marea Britanie”.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter