RO EN
The cart is empty

CEMACON: Crestere de 34% a afacerilor din primele noua luni ale anului 2022

Producatorul de caramida Cemacon SA a realizat o cifra de afaceri neta de 178,4 milioane de lei in primele noua luni ale anului 2022, in crestere cu 34% fata de perioada corespunzatoare din 2021. In acelasi interval, profitul operational (EBITDA) a ajuns la 83,6 milioane de lei (+53%), iar profitul net, la aproape 62 milioane de lei (+45%).
"Rezultatele financiare ale Cemacon se mentin pe un trend ascendent si la finalul trimestrului al III-lea, in ciuda presiunilor de pe piata energiei si a instabilitatii geopolitice regionale. Strategia de management, care a prioritizat independenta energetica a companiei, isi dovedeste fezabilitatea in acest context complex. Lucram in continuare la accesarea energiilor regenerabile, fiind in grafic cu implementarea proiectului «Cemacon Green Energy Farm», care prevede realizarea unei centrale fotovoltaice cu o putere de 1.000 kWp, cu ajutorul careia, in corelatie cu celelalte investitii deja finalizate, va fi acoperit integral consumul de energie electrica pe timpul zilei de la nivelul fabricii Recea, in perioadele cu energie solara corespunzatoare. La nivelul pietei de constructii, constatam o maturizare a cererii si asteptari tot mai mari pentru confort si eficienta energetica din partea beneficiarilor. Am fost proactivi in acest sens si putem raspunde pietei cu primele solutii integrate de zidarie care sa se incadreze in standardele nZEB", a declarat Daniel Sologon, director general si presedinte al Consiliului de Administratie al Cemacon.
Potrivit datelor companiei, variatia stocurilor inregistreaza valori mai mari fata de perioada precedenta, ca urmare a decalajului dintre cantitatile produse si cele vandute.
"Cheltuielile cu materiile prime si materialele, precum si cheltuielile operationale au inregistrat o crestere comparativ cu aceasi perioada a anului 2021, din mai multe perspective; o crestere generala a preturilor de achizitie la nivelul pietei, pe care toti jucatorii au resimtit-o si care a avut impact direct in costurile de productie si o crestere a cantitatilor produse comparativ cu perioada similara a anului 2021", mai precizeaza reprezentantul Cemacon SA.
Cu o experienta de peste 50 de ani in industria materialelor de constructii, Cemacon detine doua fabrici de caramida in judetul Salaj, la Zalau si Recea.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter