RO EN
The cart is empty

BOSCH: Crestere de aproape 30% a cifrei anuale de afaceri din Romania

Grupul german Bosch a incheiat anul 2015 cu o cifra de afaceri de 1,2 miliarde lei (circa 272 milioane de euro), in crestere cu 29,5% fata de nivelul de 210 milioane de euro raportat la finele lui 2014. Vanzarile au depasit cu mult estimarea de +15% realizata pentru 2015, datorita achizitiei complete a doua foste joint-venture detinute in parti egale (BSH Hausgeräte GmbH si Robert Bosch Automotive Steering GmbH). Totodata, vanzarile totale nete realizate pe piata locala s-au majorat cu 12%, pana la 1,7 miliarde lei (375 milioane de euro), acestea incluzand activitatea companiilor neconsolidate si livrarile interne catre societatile afiliate, care au propulsat cresterea comparativa din 2015 la aproape 50% fata de nivelul din 2014. "In mediul competitiv de pe piata al primului trimestru din 2016, afacerile companiei au evoluat, din nou, foarte bine. Pentru intregul an in curs ne asteptam, in continuare, la o crestere puternica in Romania, in toate sectoarele noastre de activitate", a declarat Mihai Boldijar, reprezentantul grupului Bosch in Romania. Numarul angajatilor subsidiarelor din tara noastra se situa la circa 3.200 de persoane (+30% fata de nivelul din 2014). Conducerea companiei a anuntat ca va continua angajarile si in 2016, in special in unitatile din Blaj, Cluj-Napoca si Timisoara.
Anul trecut, Bosch a investit 178 milioane de lei (40 milioane de euro) in Romania si planifica investitii suplimentare in 2016, in special pentru continuarea dezvoltarii unitatilor de productie a solutiilor de mobilitate. "Capacitatea in crestere si operatiunile in expansiune ale fabricilor Bosch din Blaj si Cluj-Napoca, precum si extinderea activitatilor de cercetare-dezvoltare consolideaza prezenta companiei si potentialul constant de crestere in Romania. La Jucu ne-am triplat productia de la inaugurarea fabricii, din anul 2014 (...), iar in Blaj, divizia de solutii pentru mobilitate a inceput productia de componente de grup motopropulsor la finalul anului 2015 si preconizeaza o crestere puternica a productiei in 2016, prin extinderea proiectelor existente. Romania devine, de asemenea, o parte importanta a retelei globale de cercetare-dezvoltare Bosch, prin centrul de inginerie din Cluj-Napoca, unde dezvoltam tehnologiile viitorului in colaborare cu partenerii nostri", se arata in raportul anual al companiei.
Estimarile pentru 2016 sunt incluse in proiectia generala a grupului german, care prevede o crestere cuprinsa intre 3% si 5% a cifrei de afaceri din acest an.
***
Grupul Bosch este prezent pe piata din Romania de peste 20 de ani si numara aproximativ 3.200 de angajati in cadrul a patru entitati juridice active in tara noastra. Pe langa centrul de cercetare-dezvoltare din Cluj si unitatile de productie din Cluj-Napoca si Blaj, Bosch mai opereaza si o fabrica de tehnica liniara in Blaj, precum si un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO), in Timisoara. In Bucuresti, Bosch detine un birou de vanzari pentru produsele diviziilor Solutii de mobilitate, Bunuri de larg consum si Tehnologie pentru constructii si energie, precum si o filiala a BSH Hausgeräte GmbH, activa pe piata electrocasnicelor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter