RO EN
The cart is empty

BAUER Cube System anunta o premiera in domeniul executiei de foraje complexe

Recent, in cadrul zilelor Bau Erleben, liderul german in realizarea de sisteme de fundatii si dezvoltarea de utilaje pentru forare Bauer Maschinen a lansat o veritabila inovatie cu implicatii globale, ce va deschide oportunitati in domeniul peretilor cu membrane. Este vorba despre echipamentul de sapare Bauer Cube, care a fost dezvoltat in colaborare cu un partener strategic, reprezentat de expertul belgian in constructii de tunele - Denys. Referindu-se la acest eveniment, oficialii grupului german au afirmat ca "echipamentul este conceput ca un sistem de sapare cu alimentare electrica, la a carui conceptie a fost utilizata vasta experienta pe care Bauer o detine in domeniul lucrarilor subterane. Desigur, sistemul beneficiaza de un concept complet nou de lucru, care asigura utilizatorilor numeroase avantaje. Ceea ce il face unic este faptul ca intregul produs a fost dezvoltat exact in dimensiunile containerelor uzuale, ceea ce inseamna ca poate fi utilizat fara probleme la realizarea de microtuneluri cu diametre mici, de numai 3,8 metri".
 
Solutia tehnica propusa probeaza puterea de inovare a furnizorului german
Sistemul Bauer Cube este destinat utilizarii in spatii inchise. Datorita posibilitatilor multiple de adaptare si flexibilitatii sale deosebite, produsul poate fi folosit pentru crearea unor lucruri cu un grad deosebit de complexitate in subteran, fara a perturba deloc activitatile ce se deruleaza la suprafata. Acesta este un avantaj net mai ales in spatiile urbane extrem de aglomerate, unde operatiunile clasice de constructii pot afecta in mod direct si puternic viata cotidiana. Un alt beneficiu major al tehnologiei propuse de furnizorul german este dat de faptul ca aceasta genereaza mai putin praf si se caracterizeaza printr-o functionare silentioasa, ceea ce asigura atat protectia operatorilor, cat si a mediului inconjurator. De asemenea, datorita formatului sau compact si necesitatii reduse de cooperare cu alte vehicule folosite in mod uzual in activitatile de constructii, traficul din zona de operare este afectat la un nivel extrem de scazut. "Prin sistemul Bauer Cube, am reusit sa cream o solutie de ultima generatie, caracterizata printr-un grad ridicat de sustenabilitate, ce este destinata, in mod special, lucrarilor ingineresti ce au ca obiect realizarea fundatiilor. Unitatea activa functioneaza exclusiv pe baza de electricitate, ceea ce ii asigura un consum redus de resurse si emisii minime de gaze cu efect de sera. Totodata, formatul special al containerului permite transportul facil pe mare, pe uscat sau pe calea ferata", au mai precizat tehnicienii Bauer la ceremonia de lansare a echipamentului.
 
 
Tehnologia permite realizarea lucrarilor subterane exact in locul dorit
Utilajul are dimensiuni de 2.900 mm inaltime, 2.440 mm latime si o masa de 50 tone, iar santul sapat se situeaza intre 640 mm si 1.000 mm, la o lungime de 2.400 mm. Adancimea maxima de operare ajunge pana la cota-record de 40 metri. Separatorul Cube BE 300-C este perfect adaptat cerintelor sistemului de sapare, avand un debit de 300 m³/h si un punct de taiere d50 de 30 µm. In ceea ce priveste betonarea, aceasta se realizeaza cu ajutorul unui dispozitiv optimizat de manipulare, ce indeplineste functiile de instalare a armaturilor si turnare a betoanelor din tunel. Custile de armare au o masa de 15 t, la bordul acestora fiind stocare 19 tevi Tremie cu lungime de 1.500 mm. Aplicatiile Bauer Cube sunt diverse si complexe. De exemplu, utilajul are o utilitate care nu mai trebuie explicata atunci cand se pune problema planificarii unei noi linii de metrou intr-un oras cu o densitate mare a populatiei. In mod ideal, autoritatile si executantii unui asemenea proiect au ca obiectiv realizarea lucrarilor astfel incat sa optimizeze traficul urban si sa ofere alternative pasagerilor de acces exact in punctele unde doresc sa ajunga. Aceasta inseamna ca noile statii de metrou trebuie amplasate in locurile in care exista deja complexuri mari de birouri, centre comerciale mare sau in zona centrala a oraselor, in mod traditional extrem de aglomerata. Dar tocmai in astfel de amplasamente, ar fi foarte dificil sau chiar imposibil sa fie desfasurate operatiuni clasice de constructie, folosind tehnologia disponibila pana la momentul actual. Prin intermediul Bauer Cube, problemele trecutului sunt depasite, intrucat solutia respectiva permite desfasurarea operatiunilor de sapare exact in locuri inaccesibile pana recent - si anume sub cladirile existente. Este clar ca acest lucru deschide oportunitati cu totul noi pentru designeri si arhitecti, in opinia oficialilor Bauer. Practic, extinderea subterana a oraselor, configurarea sistemelor de stocare a apei potabile sau transferul serverelor cloud sub pamant, alaturi de toate echipamentele aferente de racire necesare functionarii optime a acestora au devenit astfel posibile si fezabile, in acelasi timp, din punct de vedere tehnico-economic. Toate cele mentionate anterior demonstreaza ca, fara a exagera, potentialul noului sistem este enorm. 
 
 
Sustenabilitatea - o caracteristica acoperita in totalitate de Bauer Cube
Practic, Bauer Cube este o veritabila expresie a nivelului tehnologic atins in domeniul forajelor, acesta asigurand un grad de sustenabilitate a operatiunilor care nu a mai fost atins pana in prezent. Avantajele sistemului in materie de sustenabilitate sunt nete, cele mai evidente fiind constituite de: diminuarea pana la cote minime a impactului pe care santierele de constructii il exercita asupra traficului, companiilor si, mai ales, rezidentilor (acest lucru se datoreaza faptului ca sistemul prismatic minim invaziv necesita doar un punct de acces de dimensiuni relativ reduse la un microtunel existent sau la un tunel auxiliar); lucrarea propriu-zisa se desfasoara in subteran si nu este, in esenta, vizibila de la suprafata; sistemul de actionare electrica reduce considerabil perturbarile ecologice ce au loc, in mod obisnuit, in zonele de sapare; din punct de vedere logistic, dimensiunile compacte ale echipamentului permit ca in locul unor transporturi grele foarte costisitoare, elementele individuale ale Bauer Cube sa poata fi deplasate in mod facil la locul lor de desfasurare a lucrarilor, in mod similar unor containere conventionale. Toate acestea au ca efect atingerea unor tinte extrem de inalte in ceea ce priveste dezvoltarea durabila - cu efect notabil asupra compatibilitatii ecologice, economice si sociale a tehnologiei de sapare cu mediul adiacent, indiferent de componentele acestuia. 
 
 
Colaborare constructiva in timpul procesului de dezvoltare a produsului
Este important de precizat faptul ca dezvoltarea sistemului Bauer Cube a fost posibila gratie unei cooperari extrem de constructive cu partenerul strategic Denys, care s-a bazat in special pe incredere, facand posibila o sinergie perfecta cu expertii de la Bauer. Acest aspect a facilitat, in special in faza de conceptie a produsului, exploatarea la maximum a vastei experiente a celor doua companii, ce a permis examinarea prealabila a tuturor aspectelor esentiale legate de ingineria proceselor, de ingineria mecanica, de logistica, precum si de toate elementele externe ce exercita o influenta directa sau indirecta asupra eficientei operatiunilor de sapare. Cercetarile ample realizate si rezultatele acestora au permis incorporarea in noua tehnologie a unor idei revolutionare inca din faza de proiect, fapt ce a dus la obtinerea in final a unui echipament ce are, din toate punctele de vedere, capacitatea a de indeplini exigentele pentru care a fost dezvoltat. Primele teste ale prototipului au fost deja incununate de succes, fiind realizate in cele mai realiste conditii posibile. Verificarile s-au efectuat in spatiile uzinei Bauer din Aresing, situate langa sediul central al companiei, din localitatea Schrobenhausen - Germania. Eforturile de testare vor continua in urmatoarele patru pana la sase luni, ceea ce inseamna ca, in principiu, ca prima aplicatie practica va fi posibila inainte de finele anului 2021.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter