RO EN
The cart is empty

VEROTHERM va folosi in productie energie generata de 420 de panouri fotovoltaice

Pe fondul crizei energetice, Verotherm, cel mai mare producator roman de polistiren si mortare uscate, lanseaza primul proiect green, cu scopul de a-si castiga independenta energetica si de a reduce emisiile de dioxid de carbon, contribuind astfel la reducerea costurilor si la cresterea calitatii aerului pentru locuitorii din zona, printr-o abordare constienta a mediului inconjuator.
Ambele faze ale acestui proiect vor fi finalizate in urmatoarea perioada si vor cuprinde 420 de panouri fotovoltaice cu o capacitate instalata de 150kw si o statie dubla de incarcare rapida pentru masini electrice si plug-in hibrid de 22 kw, investitia totala ridicandu-se la 155.000 euro.
Vicentiu Mocanu, General Manager Verotherm Romania – „Criza energetica, precum si impactul emisiilor de dioxid de carbon asupra mediului inconjurator reprezinta o preocupare majora pentru noi si ne dorim sa ne indreptam treptat spre o filosofie eco-friendly, pentru un business cu adevarat sustenabil. Inca din anul 2020 am inceput sa lucram cu specialisti in domeniu pentru dezvoltarea acestui proiect, care presupune utilizarea energiei regenerabile, cu scopul de a crea un mecanism de independenta energetica pentru fabrica noastra. Proiectul depus pentru programul Electric-up demarat de Ministerul Energiei a fost aprobat in 2021 si va fi implementat in curand, noi incepand deja in prima faza implementarea investitiei proprii in panouri foto voltaice. Ne propunem, astfel, sa obtinem energie electrica pentru consum propriu si sa stocam energia neconsumata in baterii pentru mentinerea in functiune a consumatorilor vitali.”
Beneficiile folosirii energiei regenerabile in activitatea de baza Verotherm se vor traduce astfel in costuri reduse, protectia mediului precum si castigarea in mod treptat a independentei energetice.
In termeni tehnici, sistemul cuprinde un invertor hibrid dual, un invertor on grid, acumulatori pentru stocarea energiei din productia proprie, panouri fotovoltaice, aparatura de ultima generatie, precum si o statie dubla de incarcare rapida pentru masini electrice si hibrid plug-in.
Statia de incarcare pentru masini electrice si hibrid plug-in pusa in mod gratuit la dispozitia comunitatii, va fi amplasata intr-o zona marcata si semnalizata corespunzator, fiind usor accesibila, indiferent de ora sau zi. Aceasta va aduce si o facilitate pentru persoanele cu dizabilitati, care vor avea posibilitatea de a-si regla nivelul cablurilor de incarcare. Fiind o statie de tip fast charge, automobilele se vor putea incarca in mai putin de 35 de minute de la 20% la 80 %.
In obiectivele de business ale companiei Verotherm pentru anul in curs se afla si achizitionarea de noi utilaje de ultima generatie pentru producerea unui nou tip de polistiren, precum si cresterea parcului auto propriu. In acest sens, compania a bugetat o investitie de aproximativ 900.000 de Euro.
Verotherm a inregistrat anul trecut venituri totale de 10 milioane de euro, in crestere cu aproximativ 250% fata de anul precedent si a vandut peste 300.000 mc de polistiren. Obiectivele de business pentru anul in curs vizeaza o crestere a vanzarilor cu 35%.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter