RO EN
The cart is empty

SAINT-GOBAIN raporteaza o crestere de 24,6% a cifrei de afaceri in S1 din 2021

Grupul francez Saint-Gobain, liderul pietei mondiale de habitat, a anuntat pentru primele sase luni ale acestui an o crestere raportata de +24,6% a cifrei de afaceri, pe fondul unei influente pozitive date de accelerarea activitatii strategice a corporatiei si de majorarea cantitativa a livrarilor, inclusiv pe fondul ajustarii preturilor. „Noile rezultate record din prima jumatate a anului 2021 depasesc chiar si performantele consemnate in semestrul al doilea din 2020, cand a avut loc o recuperare a pierderilor inregistrate in momentul declansarii pandemiei. Acest succes reflecta schimbarile profunde si pozitive din organizatia noastra, de la programul Transform & Grow - simplu, agil si aliniat cu cerintele clientilor –, pana la flexibilitatea si devotamentul echipelor noastre dedicate, care au facut fata cu brio provocarii crizei sanitare din intreaga lume, in aceasta perioada fara precedent, careia i se poate gasi cu greu un echivalent in epoca moderna si contemporana. De asemenea, rezultatele reflecta schimbari structurale pe pietele noastre tinta, care ar trebui sa indice o accelerare a cresterii in urmatorii ani. Cu vanzari si renuntari la afaceri care aveau o contributie de 5,3 miliarde euro la venituri, inca de la sfarsitul anului 2018, grupul continua sa-si optimizeze profilul corporatist. Saint-Gobain se afla acum pe o noua traiectorie de crestere si profitabilitate si isi afirma pozitia de operator de top in solutiile de decarbonizare pentru constructii si industrie, datorita gamei sale complete de solutii integrate si usor de implementat, care ofera clientilor nu doar simple produse, ci garantii reale de durabilitate si performanta. In acest context, vizam o crestere foarte puternica a venitului operational pentru intregul an 2021, la un nou record istoric, iar pentru a doua jumatate a anului 2021 suntem increzatori in capacitatea grupului de a furniza venituri din exploatare similare celor inregistrate anterior, in al doilea semestru al anului 2020, care au fost mai mult decat satisfacatoare”, a declarat Benoit Bazin, CEO al Saint-Gobain.
Potrivit unui comunicat al corporatiei, vanzarile consolidate din S1 2021 au crescut cu +11,9% fata de prima jumatate a anului 2019 (aceasta metoda de comparare a fost aleasa pentru mai multa acuratete, deoarece primele sase luni din 2020 reprezinta o baza de calcul destul de redusa, ca urmare a efectelor imediate ale declansarii pandemiei globale). Aceasta accelerare a cresterii organice a fost sustinuta de gama cuprinzatoare de solutii ale grupului, care ofera durabilitate si performanta. Se reflecta posibilitati de a dobandi noi cote de piata si se observa un impuls foarte bun pe segmentele vizate de Saint-Gobain, in special, in ceea ce priveste proiectele de renovare din Europa si constructiile noi in America si Asia-Pacific. In general, principalele piete industriale si-au continuat imbunatatirile pe baze secventiale de comparare, excluzand piata auto din Europa. Volumele grupului au crescut cu +7,6% fata de prima jumatate a anului 2019, iar cresterea preturilor a accelerat pana la +4,3% (dar majorarea acestora a fost de +3,9% fata de prima jumatate a anului 2020, din care +2,6% in primul trimestru a.c. si +5,1% in al doilea), din cauza inflatiei si in principal pe fondul maririi chiar peste un nivel controlabil a cotatiilor energiei si materiilor prime. Pe baze normale de raportare, vanzarile din S1 2021 au totalizat 22,13 miliarde euro, in crestere cu +24,6% fata de perioada similara din anul 2020 si cu +2,1% mai mult fata de prima jumatate a anului 2019. Efectul valutar negativ de -2,6% comparativ cu S1 2020 reflecta in principal deprecierea dolarului american, a realului brazilian si a altor monede ale tarilor emergente. Modificarile structurii grupului au avut un impact negativ de -0,2% comparativ cu prima jumatate a anului 2020, din cauza optimizarii continue a profilului Saint-Gobain, ce a presupus si presupune vanzarea/ renuntarea totala la anumite afaceri care ar fi avut un aport de 5,3 miliarde euro la cifra de afaceri a grupului, inca de la sfarsitul anului 2018. Mai nou, vanzarea afacerii Pipe din China a fost finalizata pe 28 iulie 2021, in timp ce semnarea tranzactiei referitoare la vanzarea activitatilor de distributie ale Saint-Gobain in Olanda a avut loc la 30 iulie 2021. In ceea ce priveste achizitiile strategice, grupul multinational de origine franceza a integrat mai multe companii active pe piete aflate intr-o crestere rapida, fiind vizate societati precum Brüggemann (solutii modulare la cheie pentru constructii din lemn in Germania) si Strikolith (sisteme de izolatie exterioara in Olanda). In primele sase luni ale anului 2021, Continental Building Products (unitate afiliata Saint-Gobain, care fabrica gips-carton in SUA) a generat vanzari totale de 289 milioane USD, iar sinergiile (contributiile propriu-zise) au depasit 20 milioane USD in aceeasi perioada. Venitul operational consolidat al grupului a atins, astfel, un nou prag record in prima jumatate a anului 2021, la 2,376 miliarde euro.
In special, pentru Europa de Est, Saint-Gobain a raportat o crestere robusta in perioada de referinta, in timp ce pe piata de origine, in Franta, lucrarile de renovare sunt preponderente, iar reteaua franceza de distributie a corporatiei este fara egal si fara concurenta, furnizand produse si servicii complete si fiind digitalizata aproape in totalitate. Mai mult, pachetul de stimulente financiare acordat de guvernul de la Paris, denumit MaPrimeRénov’, pentru reabilitarea extensiva si sustenabila a imobilelor rezidentiale, a generat deja 380.000 de subscriptii (proiecte) doar in S1 2021, la majoritatea acestora urmand sa fie folosite solutii integrate de la Saint-Gobain.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter