RO EN
The cart is empty

ROMEPS: Materiale termoizolante - caracteristici tehnice si criterii de selectie

Atunci cand vorbim despre materiale izolante, prima intrebare pe care o adresam specialistilor este legata de performanta. Cu alte cuvinte, vrem sa aflam daca un produs sau sistem este in masura sa asigure constant rezistenta la trecerea caldurii pe intreaga durata de viata a cladirii sau, mai simplu spus, daca ne pastreaza casa racoroasa vara si calduroasa iarna.
Pe langa parametrii tehnici declarati de producatorii materialelor, sunt si alti factori asociati cu punerea in opera, deosebit de importanti si care trebuie luati in calcul in procesul de proiectare:
• Usurinta de instalare a materialului - Performanta finala va fi determinata de eficienta cu care un constructor poate instala/monta un material utilizand abilitatile conventionale. De exemplu, placile izolante trebuie sa fie aplicate astfel incat sa nu rezulte spatii libere intre placile adiacente sau intre placi si alte componente ale constructiei. Orice spatiu liber ramas poate duce la o scadere a performantei lucrarii.
• Contractie, compactare, tasare - Unele materiale pot suferi un grad de instabilitate dimensionala dupa montare. In multe cazuri, acest lucru poate fi anticipat si poate fi depasit prin metode de proiectare si aplicare atenta. In toate celelalte cazuri, specialistul trebuie sa solicite indrumari cu privire la riscurile asociate de la producatorul izolatiei - 
in special in cazul in care pentru materialele respective nu au fost inregistrate date referitoare la performanta in sistem.
• Protectie impotriva umiditatii - Performanta unor materiale izolante va fi redusa atunci cand acestea sunt umede sau ude. Proiectantul trebuie sa se asigure, printr-o atentie sporita, ca izolatia vulnerabila este protejata de umiditate. Daca umiditatea prezinta un risc ridicat pentru o constructie, atunci trebuie specificat un alt material rezistent.
Piata de materiale izolante este tot mai ofertanta, insa recomandarile specialistilor se indreapta, in continuare, spre solutiile cu istorie, carora li s-a verificat in timp capacitatea de a eficientiza termic o locuinta. Pentru fiecare sistem si material au fost identificate avantaje si dezavantaje, concluzia fiind ca fiecare imobil are nevoie de o solutie particulara. Am luat, asadar, cele mai cunoscute materiale folosite la termoizolatii si le-am comparat din punct de vedere al pretului, impactului asupra mediului, izolarii fonice si nu doar atat.
1. Vata minerala
Vata minerala se refera efectiv la cateva tipuri diferite de izolatie. In primul rand, vata minerala de sticla se obtine dintr-un amestec de materiale pe baza de silicati, nisip, calcar, dolomita si deseuri de sticla, amestec ce se topeste in cuptoare speciale pana devine o masa care se transforma in fibre, se pulverizeaza lianti si aditiv pentru protectie impotriva prafului si hidrofobizare si se unesc.
In al doilea rand, se poate referi la vata de sticla bazaltica, care este un tip de izolatie realizata dintr-un amestec de roca bazaltica, dolomita si zgura, amestec care este topit, transformat in fibre si unit intr-o saltea uscata, taiata si ambalata.
Desi vata minerala bazaltica este inerta chimic si aproape nu contine lianti din formaldehide (sunt indepartati inainte de a parasi fabrica), este recomandata utilizarea echipamentului de protectie in timpul instalarii, echipament utilizat si la instalarea altor tipuri de izolatii fibroase. 
Unele produse, care au adaugat ulei mineral, pot crea fum in prezenta focului, dar nu exista acelasi pericol care acompaniaza produsele din spuma rigida.
Potrivit unui raport realizat de Building Green, potentialul de incalzire globala pe toata durata de viata a vatei minerale este mai mic comparativ cu materialele de izolare din spuma si aproape egal cu cel al vatei de sticla.
Singurul material care a obtinut un scor mai bun, in comparatie, este celuloza.
2. Celuloza
Izolatia de celuloza este, probabil, una dintre cele mai ecologice forme de izolatie. Celuloza este fabricata din carton reciclat, hartie si alte materiale similare. Datorita compactitatii materialului, celuloza nu contine oxigen in interior, ceea ce ajuta la minimizarea pagubelor pe care le poate provoca un incendiu. Prin urmare, celuloza nu este doar una dintre cele mai ecologice forme de izolatie, ci este si unul dintre cele mai rezistente materiale de izolatie. Cu toate acestea, exista si unele dezavantaje ale acestui material, cum ar fi alergiile pe care unii oameni le pot avea la praful de ziare. De asemenea, gasirea persoanelor calificate in utilizarea acestui tip de izolatie este relativ dificila fata de specialistii in celelalte tipuri de izolatii.
3. Polistiren
Polistirenul este un material excelent pentru izolarea fonica si termica. Acesta se prezinta in doua forme, expandat (EPS) si extrudat (XEPS). Cele doua tipuri difera in functie de performante si costuri. Izolatia din polistiren are o suprafata neteda neuniforma, pe care nu o mai are niciun alt tip de izolatie, fiind cea mai uzitata forma de termoizolare in spatiul european si nu numai. In Romania, termoizolarea cu polistiren expandat are cea mai mare pondere, atat datorita raportului calitate-pret, cat si usurintei de montare si eficienta energetica. S-a dovedit, de-a lungul timpului, ca polistirenul, fie expandat sau extrudat, este una dintre cele mai bune, daca nu chiar cea mai buna solutie in procesul de izolatie termica. 
 
"Luand in considerare studiul pe fiecare material termoizolant in parte, dar si expertiza specialistilor in domeniu, speram ca am reusit sa va punem la dispozitie toate datele necesare in luarea celor mai bune decizii atunci cand veti incepe termoizolarea locuintei. Concluzia este simpla: indiferent ce material veti utiliza pentru termoizolarea casei, cercetati-le amanuntit proprietatile!", recomanda specialistii asociatiei ROMEPS, asociatie ce isi propune sa promoveze pe piata din Romania un standard de calitate pentru producatorii de polistiren si sa vegheze la respectarea reglementarilor pe piata de izolatii.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter