RO EN
The cart is empty

BAUMIX: Stabilizare a rezultatelor financiare, in 2010

Potrivit reprezentantilor companiilor de profil, in 2009 piata de adezivi pentru placi ceramice s-a comprimat simtitor fata de anii anteriori, respectiv cu o medie de aproximativ 30% din punct de vedere valoric, atat datorita diminuarii cererii, cat si a pretului mediu pe tona. Astfel, unii producatori au pierdut pana la 30% din cifra de afaceri inregistrata in 2008, iar altii au reusit, cu eforturi, sa se mentina la acelasi nivel. Pentru 2010, in functie de situatia economica a tarii, sectorul respectiv poate sa stagneze sau sa scada cu inca 10%.

Augustin Russu, director general Baumix:
“La nivelul anului trecut, segmentul placilor ceramice a fost unul dintre cele mai afectate de criza, inregistrand un regres mai mare decat piata constructiilor, in ansamblu. Apreciez ca sectorul specific isi va continua scaderea si in 2010, o usoara revenire fiind posibila incepand din ultimul trimestru al acestui an. Din fericire, chiar si intr-un an caracterizat de o contractie generala a pietei pe care activam, am reusit sa inregistram o evolutie optima. Din acest motiv putem spune ca recesiunea nu ne-a afectat propriu-zis activitatea, ci ne-a obligat doar sa fim si mai atenti la necesitatile pietei si sa ne adaptam noului context. Astfel, modul de organizare a proceselor de productie ne da o foarte mare flexibilitate si libertatea de a ne ajusta capacitatea in functie de cerere. Producem exact cat vindem, evitand astfel surplusul de stoc, timpii morti din procesul de fabricatie si, implicit, cheltuielile inutile. De asemenea, datorita contextului economic specific, in 2009 am pus accent pe promovarea gamei de produse economice Primus, care raspunde nevoilor pietei de renovari si lucrarilor de mici dimensiuni. Criza nu trebuie privita neaparat ca o amenintare, ci ca o oportunitate de a invata si de a fi mai deschis fata de cerintele clientilor. Pentru noi, de exemplu, recesiunea a reprezentat o oportunitate de a ne extinde gama de produse specializate si de a acoperi astfel cat mai multe tipuri de aplicatii si profiluri de consumatori. Adezivii standard Primus Microgranular / Primus Macrogranular si sistemul flexibil Primus Extraflex au inregistrat cea mai mare cerere in 2009, iar din gama Baumix ADX 15 s-a remarcat adezivul alb pentru placarea cu piatra naturala si ADF 35 – adeziv flexibil de inalta performanța. In ceea ce priveste cifra de afaceri, cu toate ca 2009 a inceput foarte bine, situatia pietei a inceput sa se reflecte si in vanzarile companiei, mai ales in ultimul trimestru. In prima parte a anului trecut am avut chiar o crestere de 5% comparativ cu 2008, insa ulterior s-a dovedit imposibil sustinerea acestui trend in cazul unei companii care activeaza pe o piata cu vanzari la jumatate si care continua sa scada. Rezultatele financiare pentru 2009 nu au fost inca auditate, insa estimam ca cifra de afaceri in lei se afla la un nivel similar celei din 2008. Pentru 2010, credem ca rezultatele noastre vor fi stabile si se vor mentine la nivelul celor din 2009, deci peste evolutia pietei. Nu preconizam scaderi semnificative ale vanzarilor, mai ales ca ne asteptam la un ritm mai accelerat al lucrarilor de anvelopare a cladirilor. In 2009 am investit foarte multe resurse in cresterea capacitatilor de productie si in extinderea gamelor de produse, in principal a celor specializate. In acest an am planificat noi investiții in aceeasi directie, pentru a continua procesul de retehnologizare in vederea cresterii randamentului si asigurarii unei calitati ridicate a produselor. Problema majora cu care ne confruntam este reprezentata de amanarea proiectelor imobiliare si sistarea celor deja demarate. Acest fapt nu inseamna doar mai putin de lucru, o cerere semnificativ mai mica pentru anumite produse, ci si intarzieri in incasarea facturilor de la furnizori si distribuitori. Nici masurile intreprinse pana acum de Guvern nu au avut efectul scontat; programul ”Prima Casa” de exemplu, nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor si nu a reusit sa revitalizeze acest sector. Mai exista sperante in ceea ce priveste programul de reabilitare a blocurilor de locuinte, mai ales in cazul in care certificarea energetica va deveni obligatorie. Insa, pana in acest moment, ritmul de lucru este foarte lent, iar implementarea programului lasa de dorit”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter