RO EN
The cart is empty

TERAPLAST: Crestere de 10% a cifrei de afaceri din primele noua luni

Grupul Teraplast SA - Bistrita a raportat o crestere de circa 10% a cifrei de afaceri din primele noua luni ale anului in curs, pana la 310,9 milioane de lei, evolutia fiind sustinuta atat de livrarile pe piata interna, cat si de exporturi. Profitul net inregistrat in intervalul analizat s-a majorat, totodata, cu 36,5%, ajungand la 30,3 milioane de lei. Grupul Teraplast include compania Teraplast si subsidiarele Plastsistem, Teraglass, Teraplast Moldova, Teraplast Logistic (incepand cu iunie 2016) si Politub.
"Evolutia din perioada ianuarie-septembrie 2016 ar fi putut sa fie cu mult mai buna daca segmentul de infrastructura nu ar fi intrat in blocaj incepand cu luna iulie a.c. Acest impediment ne-a determinat sa revizuim in sens negativ estimarile referitoare la anul curent. Desi proiectele de apa si canalizare dispun de finantari de peste 6 miliarde euro, nici dupa doi ani de la startul noului exercitiu bugetar (2014-2020) nu au fost deschise apelurile de proiect pentru Programul Operational Infrastructura Mare (POIM). Cu toate acestea, in primele noua luni ale anului am reusit sa gasim solutii astfel incat sa fim peste rezultatele din aceeasi perioada a anului trecut. In intervalul urmator, sectorul constructiilor va intra treptat in extrasezon, insa vom profita de aceasta pentru a implementa proiecte de eficientizare operationala, astfel incat sa incheiem anul pe un trend pozitiv al indicatorilor financiari si sa fim pregatiti pentru 2017", a declarat Alexandru Stanean, director general al Teraplast.
In primele noua luni din 2016, exporturile companiei au crescut cu aproximativ 28% fata de perioada similara din 2015, livrarile efectuandu-se in Germania, Austria, Ungaria, Slovenia, Cehia, Slovacia, Italia, Bulgaria, Serbia si Belgia. Creantele grupului au crescut cu 5,86%, in pofida evolutiei cifrei de afaceri, pe fondul reducerii termenului mediu de incasare de la clienti. In ceea ce priveste stocurile, majorarea cu peste 24% a acestora a fost generata de politica de protectie fata de fluctuatiile preturilor materiilor prime, strategie care, sprijinita si de cresterea vanzarilor, a contribuit la eficienta operationala inregistrata in perioada analizata.
In primele noua luni, Teraplast a realizat investitii totale in valoare de peste 9,44 milioane de lei, pentru anul in curs avand in vedere investitii totale de aproape 23 milioane de lei (5 milioane de euro), fonduri ce vor fi alocate pentru echipamente, IT, SDV-uri, constructii si auto.
***
Grupul Teraplast activeaza pe pietele de instalatii si amenajari, profile de tamplarie, panouri sandwich si structuri metalice zincate, tamplarie termoizolanta si granule PVC si detine pozitii de top pe o mare parte din aceste piete. Compania a incheiat anul financiar 2015 cu o cifra de afaceri totala de 393,6 milioane de lei (circa 88 milioane de euro), in crestere cu 19,5% fata de nivelul de 329,5 milioane de lei realizat in 2014.
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter