RO EN
The cart is empty

ANALIZA: In urmatorii 5 ani, intreaga piata de echipamente HVAC va fi redefinita

Piata locala de centrale termice a inregistrat cresteri medii de 4%-5% in ultimii doi ani, pentru 2021 estimarile operatorilor din domeniu indicand o evolutie similara. Potrivit datelor companiei Ferroli, furnizor de instalatii HVAC, pe piata de produse de incalzire cu destinatie rezidentiala se livreaza anual echipamente cu o valoare de 500 - 600 de milioane de euro, care ar putea creste, la randul sau, in 2021 cu aproximativ 5%. In ceea ce priveste strict segmentul centralelor termice murale, valoarea pietei este evaluata de furnizori la circa 150 de milioane de euro anual. Contextul economic, alaturi de un avans puternic al pietei constructiilor, pot face ca piata locala de centrale termice sa inregistreze al cincilea an consecutiv de evolutie in 2021, acest segment dovedindu-si deja rezilienta in fata crizei medicale. Trecerea la munca preponderent de acasa in cazul lucratorilor white collars a facut ca locuinta sa devina, in acelasi timp, birou, ceea ce i-a determinat pe proprietari sa acorde o mai mare atentie investitiilor in confortul casei, tendinta reflectata si in cresterea vanzarilor de echipamente din gama HVAC.
De asemenea, previziunile macroeconomice pentru 2021, mai favorabile decat estimarile initiale, ii determina pe furnizori sa priveasca cu optimism evolutia pietei. "Daca tendintele actuale se mentin, preconizam ca trendul pozitiv va continua, iar piata de centrale termice va se va consolida. Proiecte industriale, de birouri si comerciale de peste un milion de metri patrati sunt anuntate pentru 2021, prin urmare ne asteptam la un avans si pe segmentul de cazane industriale. (...) Campania de vaccinare este in plina desfasurare si creeaza premisele reluarii activitatilor, cel mai probabil in a doua jumatate a anului", spune Catalin Draguleanu, Country Manager la Ariston Thermo Romania, liderul pietei locale de centrale termice si boilere.
Piata de sisteme si echipamente HVAC se va schimba in urmatorii cinci ani, in contextul noilor reglementari cu privire la centralele individuale de apartament, dar si ca urmare a intrarii in vigoare a legislatiei privind consumul energetic al cladirilor. Astfel, avand in vedere faptul ca, incepand cu data de 1 ianuarie a.c., Legea nr. 372/2005 (ce transpune in legislatia locala directiva europeana EPBD) a inceput sa isi produca efectele, piata HVAC va trebui redefinita prin prisma masurilor ce trebuie luate in vederea cresterii eficientei tuturor tipurilor de imobile, arata Valeriu Timofan, reprezentantul Hoval Romania, care estimeaza ca, in urmatorii cinci ani, vor fi redefinite criteriile de baza cu privire la sistemele ce urmeaza a fi utilizate in cadrul diverselor tipuri de imobile. In continuare, jumatate din piata de echipamente HVAC este reprezentata de inlocuiri ale sistemelor ce si-au depasit durata de functionare, cealalta jumatate fiind reprezentata de instalarile noi. O tendinta semnalata de furnizori, ca urmare a uzurii retelei nationale de furnizare apei calde menajere si a agentului termic, este orientarea proprietarilor de apartamente catre centrale de bloc. "Am avut deja cateva discutii cu anumite asociatii de proprietari care sunt hotarati sa devina independenti de sistemul centralizat de termoficare", spune si Cristiana Rosu, directorul general al Radox Romania, furnizor al centralelor termice Baxi si De Dietrich.
In ceea ce priveste segmentul de aer conditionat, estimat la peste 100 de milioane de euro anual, acesta va beneficia, alaturi de sectorul de purificatoare de aer care va lua amploare in perioada urmatoare -, de investitiile generate de noile cerinte referitoare la calitatea aerului interior. In ansamblul sau, piata echipamentelor si instalatiilor de HVAC, si companiile implicate in productie, livrare si montaj, vor trece printr-o transformare esentiala, in urma investitiilor ce vor fi generate de noile standarde privind climatul interior si eficienta energetica a cladirilor.
Actualmente, in Romania exista aproape 500 de companii care asigura livrarea (productie/ import) si montajul/ instalarea sistemelor, echipamentelor si instalatiilor HVAC, identificate de departamentul de analiza al revistei Agenda Constructiilor, din care 226 de firme sunt implicate in operatiuni de instalare a acestor echipamente, 203 furnizori, precum si 43 de autoritati contractante din domeniul gospodaririi/ lucrarilor la retele de apa si canalizare, ce au legatura in mod tangential cu antreprenorii specializati.
***
Analiza segmentului de HVAC include previziuni privind evolutia sectoarelor de centrale termice, boilere, cazane comerciale si aer conditionat, date privind activitatea principalelor companii care asigura livrarea si montajul de sisteme HVAC, noile standarde privind climatul interior, precum si perspectivele de dezvoltare in contextul necesitatii de aliniere a cladirilor la standardele nZEB. Analiza este completata de opinii ale unor reprezentanti de marca ai acestui domeniu, precum Catalin Draguleanu (Country Manager Ariston Thermo Romania), Tinca Bettina (referent marketing, Viessmann Romania), Mihai Matache (director general Ferroli Romania), Valeriu Timofan (manager general Hoval), Cristiana Rosu (director general Radox), Daniel Vasile (Managing Director Daikin Romania), Cosmin Radulescu (Managing Director VTS Romania), Catalin Petca (directorul de vanzari al diviziei Ventilatii, din cadrul Lindab Romania), Attila Fazakas (Managing Director la Uniprest Instal) si Ionut Neagu (director executiv Movi Construct).
Analiza este disponibila in editia Martie-Aprilie 2021 a revistei Agenda Constructiilor, care poate fi descarcata gratuit de aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter