RO EN
The cart is empty

GUVERN: Investitii de 480 milioane de lei, avizate favorabil de Executiv

In sedinta Guvernului din 16 octombrie a.c., oficialii Executivului au avizat favorabil patru proiecte de investitii, cu o valoare totala de 479,9 milioane de lei, aflate in diverse stadii de proiectare sau executie, insa blocate din cauza efectelor recesiunii, ce vor fi derulate in perioada urmatoare. Mai precis, Guvernul a promulgat hotararile pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investitii denumite: „Complex Sportiv Craiova - Stadion de fotbal", din B-dul. Stirbei Voda nr. 34, municipiul Craiova, judetul Dolj (in valoare de 241,6 milioane de lei), „Modernizarea si extinderea capacitatii Stadionului Municipal Targu Jiu", din str. Constantin Brancusi nr. 6, municipiul Targu Jiu, judetul Gorj (cu un cuantum de 96,2 milioane de lei), "Complex Sportiv National de Tenis", B-dul Basarabia nr. 37-39, sectorul 2, municipiul Bucuresti (ce va fi dezvoltat contra sumei de 56,8 milioane de lei), respectiv "Sala de Sport Multifunctionala cu 3.000 de locuri", str. Lunca Oltului, in municipiul Sfantu Gheorghe, judetul Covasna (in valoare de 85,3 milioane de lei). Toate aceste obiective se afla sub egida Companiei Nationale de Investitii - CNI SA, care a fost mandatata de Guvern sa definitiveze lucrarile respective. Potrivit autoritatilor locale din Craiova, pentru viitorul stadion „Ion Oblemenco” ce va fi edificat in municipiu, aflat in stadiu de proiect (avizat favorabil de o comisie interministeriala), va fi necesara organizarea unei licitatii, astfel incat lucrarile efective sa poata incepe in primavara anului 2015. In cazul stadionului municipal din Targu Jiu, aceasta investitie face parte dintr-un program mai amplu, initiat de primaria localitatii, ce vizeaza inclusiv modernizarea Salii Sporturilor, respectiv constructia unui hotel, iar licitatia pentru atribuirea lucrarilor ar putea avea loc inca din toamna anului in curs, durata executiei fiind stabilita pentru o perioada de 24 de luni. In schimb, lucrarile la Academia de Tenis, din cadrul Complexului Sportiv „Lia Manoliu” – Bucuresti au demarat la inceputul lunii iulie a.c., insa au fost intrerupte din lipsa de fonduri. Dupa ce Guvernul a aprobat suma de 56,8 milioane de euro, Complexul Sportiv National de Tenis va putea include, pe langa terenurile specifice, doua cladiri-anexa cu functiuni ce tin de activitatea sportiva. In acelasi timp, potrivit proiectului propus de CNI, corpul principal de cladire va dispune o zona de lobby cu receptie si un magazin de material sportiv, o cafenea cu bar si depozit, prevazuta la randul sau cu terasa exterioara acoperita, vestiare cu grupuri sanitare dedicate si dusuri, cabinet medical si grupuri sanitare. In fine, dar nu in ultimul rand, fondurile de 85,3 milioane de lei vor sustine definitivarea salii de sport cu 3.000 de locuri din municipiul care constituie resedinta judetului Covasna, in acest caz lucrarile fiind incepute inca din anul 2011 si programate sa se finalizeze in martie 2013. Conform datelor publicate pe portalul Primariei Sfantu Gheorghe, acest obiectiv a fost proiectat de compania Bog’Art Construct, iar societatea ACI Cluj SA a fost desemnata in calitate de antreprenor. Potrivit indicatorilor tehnico-economici, suprafata construita a acestei sali de sport (P+2E) va fi de 8.743 mp, iar cea desfasurata de 13.356 mp. De asemenea, in nota de fundamentare a proiectului, se arata ca viitoarea sala va fi dotata cu instalatia necesara pentru amenajarea unui patinoar. Se va realiza in acest sens un depozit pentru echipamentele necesare pentru instalatia de gheata, ce vor putea fi indepartate pentru a elibera sala in asa fel incat sa se deruleze si alte activitati sportive, precum handbal, baschet, volei etc. Informatii suplimentare, la www.gov.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter