RO EN
The cart is empty

HOLCIM: Investitii de 35 milioane de euro, planificate pentru anul 2011

Producatorul de materiale de constructii Holcim Romania a inregistrat, in 2010, o cifra de afaceri de 200 milioane de euro, in scadere cu 20% fata de anul anterior, din cauza efectelor crizei economice si a conditiilor dificile de pe piata. Profitul din exploatare a scazut cu 53%, pana la 25 milioane de euro. Potrivit raportului financiar anual al companiei, vanzarile de ciment din tara noastra s-au redus, in 2010, cu 14,5%, in timp ce pretul mediu de comercializare s-a diminuat cu 10,9%. Pentru anul in curs, Holcim Romania are in vedere investitii de 35 milioane de euro, valoarea acestora fiind cu 75% superioara nivelului din 2010. "Am decis sa crestem valoarea investitiilor planificate pentru anul 2011 deoarece credem in potentialul pietei locale si ne asteptam ca, incepand din anul 2012, domeniul constructiilor sa revina pe un trend ascendent", a declarat Markus Wirth, director general al Holcim Romania. Astfel, cel mai important proiect al grupului vizeaza recuperarea energiei termice reziduale de la fabrica de ciment din Alesd, obiectiv ce va contribui la reducerea emisiilor de CO2 la nivel national. Se propune inlocuirea a aproximativ 15% din energia consumata de unitatea de productie cu electricitate generata din resurse alternative, obtinute prin recuperarea caldurii reziduale din procesul de fabricare a clincherului. Valoarea investitiei este de 14 milioane de euro, termenul de finalizare a acesteia fiind stabilit pentru al doilea trimestru din 2012.
Totodata, pana la finele anului in curs, unitatile de la Alesd si Campulung vor fi dotate cu noi echipamente, in vederea cresterii capacitatii de coprocesare a deseurilor, asigurarii unei exploatari durabile a resurselor, precum si sporirii gradului de flexibilitate in utilizare a diferitelor tipuri de materii prime in procesele de productie. Proiectul presupune un buget total de 12 milioane de euro. Fonduri importante vor fi alocate si pentru cresterea capacitatilor de procesare si diversificarea gamei de produse a grupului, eficientizarea productiei si modernizarea /intretinerea instalatiilor utilizate in productie.
Holcim Romania detine doua fabrici de ciment (in Campulung si Alesd), o unitate de macinare la Turda, 19 statii ecologice de betoane si 5 de agregate si un terminal de ciment in Bucuresti. Compania are aproximativ 1.100 angajati.
Grupul Holcim (Elvetia) este unul dintre cei mai importanti producatori de materiale de constructii din Europa, cu o cifra anuala de afaceri de 22 miliarde franci elvetieni. Informatii suplimentare, la www.holcim.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter