RO EN
The cart is empty

CE: Finantare de 160 milioane euro pentru dezvoltarea infrastructurii de apa din Iasi

Comisia Europeana a aprobat o contributie de peste 160 de milioane euro din Fondul de coeziune pentru extinderea si imbunatatirea retelelor de canalizare din judetul Iasi.
Comisarul pentru coeziune si reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Acest nou proiect major va imbunatati accesul la apa si la servicii de canalizare in judetul Iasi. Este un exemplu concret al modului in care politica de coeziune amelioreaza viata cetatenilor la fata locului. Proiectul va imbunatati sanatatea publica si calitatea vietii in randul populatiei acestui judet, prin acces la apa de baut curata si prin colectarea si tratarea adecvata a apelor uzate, ceea ce va duce la scaderea cantitatii de poluanti din sol, din apele subterane si din rauri.”
Prin acest proiect se vor instala 256 km de conducte principale si 312 km de retea de distributie pentru furnizarea apei. De asemenea, se vor construi 23 de instalatii de tratare a apei, 43 de rezervoare de apa si 50 de statii de pompare, din care 43 vor fi situate in cadrul retelei si 7 in instalatii de tratare. In fine, se vor construi 230 km de conducte de evacuare, 536 km de canalizari gravitationale si 4 noi statii de epurare a apelor uzate.
Aceasta investitie va contribui la respectarea de catre Romania a Directivei UE privind epurarea apelor uzate urbane si va crea noi locuri de munca, in beneficiul tuturor grupurilor sociale din zona.
Finalizarea proiectului integral este preconizata pentru 2026, acesta completand un proiect finantat in perioada de programare 2007-2013.
Acest efort face parte dintr-un plan mai amplu de imbunatatire a infrastructurii de apa si de ape uzate din intreaga Romanie si din judetul Iasi.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter