RO EN
The cart is empty

NOVATIK creste cu 30% exporturile, iar brandul ajunge in tari din Africa si America

Exporturile producatorului roman de tigla metalica Novatik au inregistrat o crestere de 30% in prima jumatate a acestui an, comparativ cu aceeasi perioada din 2019, in ciuda pandemiei care a afectat schimburile internationale de marfuri. Dupa livrari in Europa si Africa, brandul romanesc Novatik ajunge in 2020 si pe continentul sud-american, mai exact in Chile. Principalele piete de export ale companiei raman, insa, Polonia, Slovenia si Ucraina.
"In aceasta perioada am finalizat primele livrari in Chile, ocazie cu care marcam prezenta acoperisurilor Novatik pe al treilea continent, dupa Europa si Africa. Totodata, urmeaza sa livram din nou catre partenerul nostru din Africa, mai exact Republica Democrata Congo. In continuare pentru noi exportul va reprezenta o prioritate pentru a disipa riscul pe mai multe piete", a declarat Dan Mircescu, directorul general al Novatik.
In ceea ce priveste piata interna cele mai importante cereri au venit din mediul urban, din zona central-sudica a tarii, respectiv din Bucuresti si din judetele Prahova, Dambovita, Buzau si Ilfov. Judetele Cluj, Constanta si Suceava s-au remarcat, in schimb, prin proiecte deosebite, acoperisurile Novatik dand tusa finala si demonstrand inca o data ca acoperisul reprezinta "a cincea fatada" a unei cladiri.
Novatik a incheiat anul 2019 cu o cifra de afaceri de 35 milioane de lei, dar, ca efect al pandemiei de coronavirus, intr-un scenariu realist, business-ul din acest an ar putea sa scada cu pana la 15%.
"Pentru noi, primul trimestru a debutat spectaculos, inregistrand o crestere de 25% la sfarsitul lunii februarie. Insa, incepand cu a doua jumatate a lunii martie cifrele au inceput sa scada raportat la lunile similare din 2019, iar la sfarsitul lui iunie am inregistrat o scadere de 18%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. De asemenea, adaptarea programului si al activitatii in conditiile de pandemie au fost si sunt, in continuare, o mare provocare. Avand in vedere contextul extrem de tulbure, ne-am ajustat obiectivele si am luat ca target cifrele anului anterior (scenariul pozitiv) si o scadere de 15% a cifrei de afaceri fata de 2019 (scenariul realist)", a precizat Dan Mircescu.
Intr-un context de piata marcat de incertitudini, compania si-a amanat temporar investitiile, dar continua sa lanseze produse noi si sa le imbunatateasca pe cele existente.
"In luna iunie, din dorinta de a mentine un nivel ridicat al calitatii, de a extinde si perfectiona portofoliul de produse, am decis sa facem un upgrade profilului nostru emblema: Novatik METAL SLATE. Am redesenat profilul astfel incat modalitatea de instalare sa poata fi aleasa in functie de stilul arhitectural. Totodata am lansat un nou profil in gama tiglelor metalice cu acoperire de roca vulcanica: Novatik NATURA STONE, profil creat din dorinta de a dezvolta noi stiluri de acoperis si de a reinterpreta imaginea inconfundabila a acoperisurilor traditionale din piatra", a explicat Dan Mircescu.
 
Crestere anuala de 10% pe piata sistemelor de acoperisuri
Potrivit datelor Novatik, care citeaza un studiu de specialitate, in 2019 valoare pietei de acoperisuri a ajuns la o valoare de 237 milioane de euro, in crestere cu 10% comparativ cu anul precedent. Estimarile pentru 2020 sunt, insa, mai pesimiste. "Pentru 2020 inca este prematur sa ne pronuntam referitor la evolutia pietei. Ultimele patru luni din an sunt decisive pentru piata, aceasta perioada concentrand aproape 50% din totalul vanzarilor. Chiar daca nu ar aparea schimbari fata de momentul actual, consider ca piata va inregistra, totusi, o usoara contractie", a mai precizat managerul Novatik.
Trendul ascendent pe care se inscria piata acoperisurilor, cu precadere pe segmentul tiglei metalice, a fost intrerupt abrupt de decretarea starii de urgenta din martie, cu restrictiile impuse. "Este inca greu de evaluat impactul starii de urgenta asupra bussines-ului, tinand cont ca din nefericire criza medicala este in plina desfasurare si inregistreaza cote alarmante, iar noi ne aflam abia la inceputul semestrului al doilea. Ca in orice criza se demonstreaza ca a fi cumpatat si precaut in ceea ce priveste cheltuielile si investitiile reprezinta un plus, dar nu este suficient. Situatia actuala se remarca prin ineditul ei, prin faptul ca o eventuala criza economica care va veni va fi diferita de crizele economice anterioare. De aici provine si dificultatea de a lua masuri si de a trage acum concluzii, fiind inca departe de sfarsitul acestei crize", subliniaza Dan Mircescu.
 
Aspectul minimalist si nuantele neutre, in trend
Din punct de vedere al tendintelor estetice, managerul a remarcat ca piata acoperisurilor se adapteaza incet noilor tendinte din arhitectura, producatorii adaptandu-si gamele sortimentale in asa fel incat sa fie compatibile cu designul minimalist, promovat in ultima perioada. In aceasta directie se inscriu acoperisurile prefaltuite si faltuite, precum si panourile metalice, tiglele ceramice si de beton plate. "De remarcat este schimbarea trendului in ceea ce priveste culoarea, gri si negru fiind alegerea preferata de catre arhitecti in cazul constructiilor noi, acestea fiind neutre si usor de integrat. Din punctul meu de vedere, cererea de acoperisuri pentru renovari nu a inregistrat schimbari de structura, fiind dominata in continuare de pret in mediul rural si de «traditional» si reglementarile urbanistice in mediul urban", mai spune Dan Mircescu.
In perioada izolarii din starea de urgenta, reparatiile si finisajele au inregistrat un boom, clientii au preferat sa renoveze si sa repare, profitand de timpul avut la dispozitie. In ceea ce priveste cererea de materiale, pretul a fost principalul criteriu in alegerea materialelor, apetitul cumparatorului pentru produse ieftine si de bricolaj fiind intr-o crestere apreciabila.
De asemenea, s-a remarcat si se remarca in continuare o tendinta de crestere a cererii de locuinte individuale in detrimentul locuintelor colective. "Pandemia si izolarea au scos in evidenta nevoia de spatiu, de siguranta si, nu in ultimul rand, nevoia de un minim de spatiu verde. Acest trend, pentru ca este un trend, va influenta si piata acoperisurilor, iar noi anticipam ca cererea de solutii premium va creste in anii viitori in detrimentul solutiilor low cost, care au reprezentat varianta preferata de dezvoltatori ce au investit in mii de apartamente si locuinte colective. Urmarim cu atentie evolutia situatiei medicale pentru a anticipa pe cat posibil evolutia pietei", incheie managerul Novatik.
***
Novatik (fosta Final Distribution), producator de sisteme de acoperisuri metalice cu sediul in Baicoi (judetul Prahova) functioneaza sub noul nume din august 2019. Compania are o experienta de 16 ani in comercializarea tiglelor metalice cu acoperire de piatra, fiind cea care, in urma cu 15 ani, a adus pe piata din Romania prima tigla metalica cu acoperire de piatra, iar la acel moment nu mai exista un produs similar.
In luna septembrie 2019, odata cu implinirea a 15 ani de activitate si experienta pe piata sistemelor de invelitori din Romania si 8 ani de la lansarea propriului brand (Novatik), compania si-a lansat propria tigla metalica cu acoperire de roca vulcanica: Novatik NATURA.
Novatik produce sistemele de invelitori Novatik Metal (tigla metalica in panouri mici, tabla prefaltuita, tabla faltuita), Novatik Natura (tigla metalica in panouri mici cu acoperire de roca vulcanica) si sistemele de jgheaburi si burlane Novatik Ronda, Novatik Quadra. Compania Novatik este si reprezentantul exclusiv in Romania al brandului Delta - membrane de protectie pentru acoperisuri (folie anticondens, bariere de vapori).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter