RO EN
The cart is empty

GUVERN: Cele 17 obiective de dezvoltare durabila, asumate de Romania

Departamentul pentru Dezvoltare Durabila din cadrul Secretariatului General al Guvernului a inceput revizuirea Strategiei Nationale pentru Dezvoltare Durabila a Romaniei. La data de 14 noiembrie 2017, la Palatul Victoria, a avut loc evenimentul “Pentru un viitor sustenabil”, prezidat de László Borbély, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabila. Potrivit oficialului guvernamental, Romania si-a asumat responsabilitatea de a stabili cadrul national necesar pentru atingerea celor 17 Obiecte de Dezvoltare Durabila (ODD). In acest context, proiectul de revizuire a Strategiei Nationale pentru Dezvoltare Durabila reprezinta un demers concret, realizat in vederea adoptarii unui document programatic, care sa adapteze schimbarea de paradigma la nivel global, in domeniul dezvoltarii durabile, la prioritatile si contextul national, pe orizontul de timp 2030. Cele 17 Obiecte de Dezvoltare Durabila (ODD) reprezinta obiective globale, aplicabile tuturor statelor membre UE, care au misiunea de a depune toate eforturile pentru eradicarea tuturor formelor de saracie, de a lupta impotriva inegalitatilor si de a combate schimbarile climatice.
 
Concret, acestea vizeaza:
1. Eradicarea saraciei in toate formele sale si in orice context;
2. Eradicarea foametei, asigurarea securitatii alimentare, imbunatatirea nutritiei si promovarea unei agriculturi durabile;
3. Asigurarea unei vieti sanatoase si promovarea bunastarii tuturor, la orice varsta;
4. Garantarea unei educatii de calitate si promovarea oportunitatilor de invatare de-a lungul vietii pentru toti;
5. Realizarea egalitatii de gen si imputernicirea tuturor femeilor si a fetelor;
6. Asigurarea disponibilitatii si managementului durabil al apei si sanitatie pentru toti;
7. Asigurarea accesului tuturor la energie la preturi accesibile, intr-un mod sigur, durabil si modern;
8. Promovarea unei cresteri economice sustinute, deschisa tuturor si durabila, a ocuparii depline si productive a fortei de munca si asigurarea de locuri de munca decente pentru toti;
9. Construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea industrializarii durabile si incurajarea inovatiei;
10. Reducerea inegalitatilor in interiorul tarilor si intre tari;
11. Dezvoltarea oraselor si a asezarilor umane pentru ca ele sa fie deschise tuturor, sigure, reziliente si durabile;
12. Asigurarea unor tipare de consum si productie durabile;
13. Luarea unor masuri urgente de combatere a schimbarilor climatice si a impactului lor;
14. Conservarea si utilizarea durabila a oceanelor, marilor si a resurselor marine pentru o dezvoltare durabila;
15. Protejarea, restaurarea si promovarea utilizarii durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabila a padurilor, combaterea desertificarii, stoparea si repararea degradarii solului si stoparea pierderilor de biodiversitate;
16. Promovarea unor societati pasnice si incluzive pentru o dezvoltare durabila, a accesului la justitie pentru toti si crearea unor institutii eficiente, responsabile si incluzive la toate nivelurile;
17. Consolidarea mijloacelor de implementare si revitalizarea parteneriatului global pentru dezvoltare durabila.
 
“Dupa cum bine stiti, tara noastra s-a angajat sa implementeze obiectivele de dezvoltare durabila la nivel national prin revizuirea Strategiei Nationale de Dezvoltare Durabila - Orizonturi 2013 - 2020 - 2030 (SNDD). Este evidenta diversitatea domeniilor abordate prin strategie pentru atingerea celor 17 ODD aferente Agendei 2030. In acest context, trebuie sa subliniem faptul ca, la nivelul MDRAPFE, a fost elaborata Strategia de Dezvoltare Teritoriala a Romaniei (SDTR). Proiectul de lege pentru aprobarea acestei strategii, aflat in prezent in procedura parlamentara, are ca scopuri promovarea coeziunii si a competitivitatii teritoriale, dezvoltarea durabila si accesul comunitatilor la oportunitati de dezvoltare, in conformitate cu valorile fundamentale ale drepturilor omului si politicile Uniunii Europene”, a declarat Paul Stanescu, viceprim-ministru in cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene. Informatii suplimentare, la www. dezvoltaredurabila.gov.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter