RO EN
The cart is empty

APMCR: Diminuare de 10% a pietei blocurilor ceramice, in 2011

Piata romaneasca a blocurilor ceramice traverseaza o perioada dificila, activitatea companiilor furnizoare contractandu-se cu aproximativ 50% in ultimii doi ani. Potrivit informatiilor furnizate de Asociatia Producatorilor de Materiale pentru Constructii din Romania (APMCR), in 2010 valoarea sectorului specific s-a situat intre 115 milioane de euro si 125 milioane de euro, pentru acest an fiind estimata o reducere de maximum 10%. "Industria ceramicii pentru constructii a fost supusa si anul trecut presiunii efectelor recesiunii, toti producatorii importanti inregistrand scaderi ale cifrelor de afaceri. De asemenea, sunt perceptibile si unele tendinte de schimbare a parametrilor corpurilor de zidarie, ca urmare a perceptiei generale privind problemele seismice. In prezent, principala dificultate pentru producatorii de blocuri ceramice este reprezentata de scumpirea gazelor naturale", a declarat Claudiu Georgescu, presedintele APMCR, in cadrul conferintei profesionale intitulate Ziua Ceramicii, organizat cu ocazia targului Construct Expo. Simpozionul a fost structurat in doua parti, una destinata prezentarii noutatilor din domeniu si cealalta rezervata dezbaterilor si discutiilor pe tema modificarii legislatiei de proiectare a structurilor din zidarie (CR6 /P100-1), conform careia fiecare tara are dreptul de a-si stabili propriile valori adaptate clasei de incadrare in ceea ce priveste riscul seismic la care este supus statul respectiv. "Va trebui ca in Romania sa fie definita o politica seismica exacta, care sa fie respectata in momentul proiectarii oricarei cladiri. Poate fi ales modelul statului Chile (imobile executate din materiale deosebit de rezistente, care nu pot fi afectate de activitati seismice intense), cel al Japoniei (realizarea de cladiri usoare, cu materiale ieftine) sau cel traditional romanesc (cu regimuri de inaltime reduse si structuri solide). Oricare ar fi tiparul selectat, este necesar ca acesta sa fie unitar la nivel national pentru a putea fi stabilite standarde interne de proiectare", a precizat Claudiu Georgescu. Informatii suplimentare, la www.apmcr.org

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter