RO EN
The cart is empty

TUD faciliteaza implementarea contractului de performanta energetica

TUD Financial Solutions este singurul partener national, parte din echipa formata din cei 14 parteneri europeni implicati in dezvoltarea si derularea la nivel european a proiectului guarantEE,ce urmareste dezvoltarea in Romania a unor modele de business si de finantare viabile pentru proiectele de tip ESCO - modele ce garanteaza obtinerea performantei energetice.
Programul GuarantEE faciliteaza implementarea contractului de performanta energetica la nivel national si este finantat princel mai amplu program de cercetare si inovare al Uniunii Europene, Horizon 2020. Scopul proiectului este de a extinde utilizarea contractarii performantei energetice in Romania (EPC), in special in sectorul public, pe fondul eforturilor sustinute de combatere a efectelor incalzirii globale si implementarea la nivel local a angajamentelor asumate prin Acordul de la Paris.
„In contextul actual, chiar daca Uniunea Europeana nu impune tinte cu titlu obligatoriu tarilor membre, tintele globale europene pentru anul 2030 sunt bine trasate. Astfel, contractarea Masurilor de Performanta Energeticaeste serviciul prin care companii specializate (ESCO) implementeaza masuri care conduc tocmai la cresterea eficientei energetice la nivelul cladirilor publice si private. Investitiile sunt finantate prin intermediul economiilor de energie inregistrate pe perioada contractuala, in general avand o durata cuprinsa intre 7 si 12 ani. Cel mai important aspect este ca pe durata perioadei contractuale ESCO garanteazatocmai atingerea nivelului de economii si preia riscurile financiare si tehnologice“, puncteaza Catalin Catargiu, director operational TUD Financial Solutions.
Perspectivele trasate de Uniunea Europeana pentru anul 2030 vizeaza:
- diminuarea emisiilor gazelor cu efect de sera cu 40% pe o durata de 40 ani, incepand cu anul 1990 si pana in anul 2030;
- diminuarea cu 43% a emisiilor tranzactionate in ETS (Emission Trading System, sistemul de tranzactionare a emisiilor de gaze cu efect de sera in UE) pe o perioada de 25 ani cu referinta anul 2005 ca an initial si 2030 ca an de referinta final;
- diminuarea cu 30% a emisiilor non ETS dupa anul 2005;
- diminuarea cu 27% a consumului de energie primara, fata de proiectia din cadrul scenariului de referinta aferent modelului PRIMES 2007;
- cresterea cu 27% a ponderii surselor regenerabile in consumul brut final de energie; diminuarea cu 80% a emisiilor totale de gaze cu efect de sera pe o durata de 60 ani, incepand cu anul 1990 si pana in anul 2050.
Masurile de eficienta energetica implementate in scopul indeplinirii acestor obiectiveleisi propun sa fie aplicatein primul rand prin eliminarea barierelor legislative. In acest sens, noua directiva a parlamentului european si a consiliului de modificare a Directivei 2010/31/UE privind performanta energetica a cladirilor (Directiva (EU) 2018/844) incurajeaza aplicarea contractelor de performantaenergetica pentru a facilita investitiile in masurile de eficienta energetica.
TUD Financial Solutions vine in intampinarea companiilor cu o serie de solutii, care sunt prezentate pe website-ul proiectului guarnatEE. TUD furnizeaza o gama completa de servicii financiare integrate si pune la dispozitia partenerilor sai instrumentele necesare pentru atingerea performantei financiare atat in administratia publica, precum si in companiile private.
Proiectul guarantEE face parte din programul European de dezvoltare si Cercetare Horizon2020, cu un buget de aproximativ 80 de miliarde euro si se intinde pe o perioada de sapte ani, pana in anul 2020. Principalele obiective ale proiectului guarantEE constau in gasirea de modalitatii optime de implementare a masurilor pentru scaderea consumului de energie ce trebuie sa duca la economii financiare garantate, pe baza Contractului de Performanta Energetica in functie de legislatia celor paisprezece tari participante.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter