RO EN
The cart is empty

TERASTEEL estimeaza dublarea productiei in ultimele doua luni ale lui 2017

TeraSteel Serbia, specializata in productia de panouri sandwich, parte a Grupului TeraPlast, cel mai mare procesator de PVC din Romania si unul dintre principalii producatori de materiale pentru piata constructiilor si instalatiilor, anunta planuri de dublare a productiei inregistrate in luna octombrie in fiecare dintre cele doua luni ramase ale anului curent. Estimarea de dublare a productiei pentru ultimele doua luni ale anului curent vine ca urmare a completarii personalului specializat din productie cat si a personalului auxiliar. Fabrica din Serbia a avut o luna completa de productie, octombrie, timp in care a lucrat in doua schimburi. Din luna noiembrie, procesul de productie se va face in trei schimburi dupa ce compania a angajat personal specializat sarb care sa acopere necesarul de productie. De la deschiderea productiei, 80% din productia realizata la fabrica din Serbia a plecat la export in UE in tari precum Romania, Ungaria, Bulgaria, precum si in tarile limitrofe Muntenegru, Macedonia, Bosnia. TeraSteel Serbia vizeaza in continuare pietele din UE cat si cresterea ponderii de vanzare pe piata locala.
“De la startul productiei, TeraSteel Serbia a trimis deja la export un procent semnificativ de produse, ceea ce confirma desfasurarea optima a proceselor in cadrul fabricii. Avand in vedere ca Serbia este un importator net de panouri sandwich consideram ca suntem pe drumul cel bun in echilibrarea balantei de import-export din si catre Serbia. Totodata, credem ca urmatoarele doua luni vor marca o dublare lunara a productiei in cadrul TeraSteel Serbia fata de luna octombrie, estimare sustinuta de extinderea echipei”, a declarat Dorel Goia, presedintele consiliului de administratie al TeraPlast.
Fabrica din Serbia, inaugurata oficial la data de 11 octombrie 2017, are o capacitate de productie similara celei a subsidiarei TeraSteel Bistrita, unul dintre liderii pe piata de panouri sandwich, adica 2,2 milioane mp/an, dar si utilaje similare. TeraSteel Serbia va deservi in principal tari precum Serbia, Bulgaria, Macedonia, Bosnia, Croatia si Muntenegru, dar si piete secundare precum Ungaria, sudul Romaniei si nordul Greciei. Panourile sandwich sunt folosite in realizarea constructiilor de tip industrial, precum hale, depozite, centre comerciale si depozite frigorifice.
In iunie 2017, Grupul TeraPlast a cumparat cu 4,3 milioane de euro producatorul de panouri sandwich Interlemind din Serbia. Planul de investitii al TeraSteel Serbia este de 6,5 mil EUR pentru 2017, aceasta fiind prima mare investitie a unui grup industrial roman in Serbia, din ultimii 25 de ani.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter