RO EN
The cart is empty

ROMEPS & UAUIM publica manualul de anvelopare a cladirilor cu polistiren expandat

Asociatia Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania (ROMEPS) a semnat un contract de colaborare cu Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” din Bucuresti (UAUIM), in scopul conceperii si publicarii unui manual de detaliere a anvelopantei, folosind specificatiile si tehnologia polistirenului expandat.
Despre necesitatea unui astfel de catalog si utilitatea lui intr-o lume in continua schimbare, cu provocari nenumarate, ne-au vorbit doamna profesor Ana-Maria Dabija, titularul departamentului de stiinte tehnice din cadrul UAUIM, domnul Serban Cazanisteanu, Presedinte al Asociatiei Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania si domnul Mihail Stefan, director executiv ROMEPS.
Doamna profesor Ana-Maria Dabija sustine ca "Ghidul a prins contur din dorinta mai multor doctori-arhitecti din cadrul Universitatii de a ajuta studentii sa inteleaga disciplinele pe care le invata, in special detalierea de arhitectura, de la scara mare de concept, pana la cea a detaliului.
De ce un ghid destinat polistirenului expandat? In special pentru ca este important ca toate materialele de constructii sa fie utilizate conform fisei lor tehnice, domeniului de aplicare si conform specificatiilor de performanta asumate de producator in fisa tehnica. In al doilea rand, pentru ca asa cum are plusuri, fiecare produs are si sensibilitatile lui, care insa pot fi reduse semnificativ prin informatii clare si corecte, care sa ajunga la toti cei implicati in procesul constructiei unui imobil: de la proiectant, arhitect, la inginer, constructor, aici integrand atat coordonatorul de echipa, cat si mesterii.
Noi ne-am asumat si am pus stampila pe acest catalog, insa ne referim strict la polistirenul expandat acreditat, certificat, cu o fisa tehnica asumata de un for de specialitate. Si, mai mult decat atat, vorbim de sub-ansambluri, de termosisteme cu polistiren expandat. Si acum ajungem la termosistem, la modul de executie, la detaliul specific fiecarui proiect. Si cred cu tarie ca orice proiect are obligativitatea unei faze de detaliere de executie. Si aici intra in scena rolul catalogului nostru, care devine o necesitate atat pentru studenti (viitori arhitecti si proiectanti), cat si pentru ingineri si constructori. Ghidul ROMEPS te invata cum, pentru ca trebuie sa stii cum sa pui in valoare un termosistem cu EPS, cum sa il imbunatatesti pentru a avea o executie cat mai usoara, dar si o performanta in durata de viata maxima.
Voi incheia subliniind faptul ca de-a lungul carierei de aproape 30 de ani, am vazut cum produse de foarte buna calitate sunt compromise de o executie neconforma, asta ca sa nu folosesc un termen mult mai dur. Iar polistirenul expandat merita sa culeaga toate roadele pentru beneficiile pe care le dezvolta in ansamblul unui cladiri, de la gradul de confort, pana la nivelul de economie, atat al banilor, cat si al energiei, atata timp cat este conform si pus in executie corect."
Mihail Stefan, directorul executiv al Asociatiei de Polistiren Expandat din Romania, a declarat referitor la parteneriatul cu Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu ca "este un parteneriat extrem de benefic si ni l-am dorit din prisma faptului ca ajuta la educarea si constientizarea a doi vectori foarte importanti in industria constructiilor: studentii, pe de o parte, si piata, pe de alta parte. Prin acest ghid asumat de cele doua institutii, ne dorim sa oferim principiile de evaluare a sistemelor cu polistiren expandat. Asa cum bine spunea si doamna profesor, catalogul trebuie sa il aiba toti, de la studenti, pana la specialisti, pentru ca este punctul de plecare in a invata cum sa gandeasca un termosistem. Aici se prezinta caracteristici, detalii de executie proprii polistirenului expandat, in diferite conditii specifice. Asa ca nu mai lasam loc de interpretare.”
Serban Cazanisteanu, presedinte ROMEPS, a declarat la randul sau, ca "orice lucrare care implica folosirea polistirenului expandat va fi perfecta din toate punctele de vedere daca se va respecta fisa tehnica, detaliata dupa catalogul ROMEPS. Acest catalog reprezinta o baza de pornire. Pentru asta este util. Pentru ca ai de unde sa pleci. Si plecand de la acei parametri, mergi mai departe, personalizand spre ceea ce ai tu nevoie. Le multumim tuturor cadrelor universitare implicate in acest proiect si, totodata, tuturor membrilor Asociatiei care au conlucrat la dezvoltarea si crearea acestui catalog. Vreau sa ii asigur, atat pe studentii din cadrul Universitatii “Ion Mincu”, cat si pe domnii si doamnele profesor care ne-au sustinut in acest proiect, de suportul nostru viitor, intrucat stim ca sufletul constructiilor, sufletul cladirilor care urmeaza sa se construiasca, sta intre peretii acestei institutii."

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter