RO EN
The cart is empty

HORNBACH: Obiectivul principal este consolidarea sustenabila a rentabilitatii in 2019

Grupul HORNBACH a inregistrat un plus semnificativ al cifrei de afaceri in exercitiul financiar 2018/2019 (1 martie 2018 - 28 februarie 2019). In ciuda conditiilor meteorologice partial nefavorabile, in primele sase luni cifra de afaceri a concernului HORNBACH Holding AG & Co. KgaA a crescut cu 5,3%, pana la 4.362 milioane de euro. Cel mai mare subgrup operativ al concernului HORNBACH Baumarkt AG, care, la data incheierii exercitiului financiar, 28 februarie 2019, administreaza la nivel european 158 (anul precedent: 156) de magazine de materiale de constructii si gradinarit, precum si magazine online in noua tari, si-a majorat cifra de afaceri, de asemenea, cu 5,3%, ajungand la 4.096 milioane de euro. Fara a lua in considerare magazinele inaugurate si cele inchise si ajustarile de curs valutar, cifra de afaceri a magazinelor cu materiale de constructii si gradinarit a crescut cu 4,2%, respectiv cu 3,8% cu efectele de curs valutar. La fel ca in anul precedent, cele mai puternice impulsuri de crestere au venit din afacerile internationale. Subgrupul HORNBACH Baustoff Union GmbH al concernului a inregistrat un plus la cifra de afaceri de 6,7%, ajungand la 265 milioane de euro.
„Cresterea cifrei de afaceri din anul financiar trecut 2018/2019 a fost foarte imbucuratoare. Dupa inghetul din primavara si caldura puternica a verii, solicitarile din magazinele noastre si cele online au inceput sa vina cu adevarat in a doua jumatate a anului“, a declarat Albrecht Hornbach, presedintele Consiliului de Administratie al HORNBACH Management AG. Cu privire la suprafata comerciala comparabila, HORNBACH a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri pe segmentul DIY 2018/2019 pentru al patrulea an consecutiv. „Acest lucru arata ca modelul nostru de afaceri functioneaza. Datorita legaturii inteligente dintre comertul clasic si afacerea online, cream valoare adaugata reala pentru clientii nostri. Acest lucru se reflecta din nou in numarul ridicat de solicitari. Din acest motiv dorim sa imbunatatim, in mod clar, profitabilitatea noastra pe viitor.“
Magazinele de materiale de constructii si gradinarit din Germania - plus 2,2% pe o suprafata de vanzare comparabila - comertul cu materiale de constructii - plus 6,7%
Cifra de afaceri neta pe segmentul DIY inclusiv comertul online a crescut in regiunea Germania in anul financiar 2018/2019 (1 martie 2018 - 28 februarie 2019) cu 2,3%, ajungand la 2.118 milioane de euro. Pe o suprafata de vanzare comparabila, aceasta insemnand fara sa luam in considerare deschiderea unor noi magazine sau inchiderea altora in ultimele 12 luni, a rezultat o crestere de 2,2% (an precedent: 1,5%). In Germania, la data incheierii exercitiului financiar, HORNBACH administreaza 97 (anul precedent: 98) de magazine in comertul DIY clasic. Desi HORNBACH nu a deschis magazine noi in Germania, cota de piata - in raport cu vanzarile totale ale tuturor magazinelor de materiale de constructii si gradinarit - a crescut usor, pana la 11,1% (anul precedent: 11,0%).
Subgrupul HORNBACH Baustoff Union GmbH al concernului a inregistrat in anul financiar 2018/2019 o crestere a cifrei de afaceri cu 6,7% ajungand la 265 milioane de euro. Numarul filialelor a crescut odata cu inaugurarea a 30 de locatii.
Activitatile internationale raman motorul de crestere
Motorul de crestere din concern a fost constituit – la fel ca in ultimii doi ani – din activitatile de comert DIY din cele opt tari din afara Germaniei (regiunea restul Europei). Pe acest segment, inclusiv magazinele de materiale de constructii si gradinarit nou deschise in Zwolle (Olanda), Affoltern (Elvetia) si Boras (Suedia), precum si comertul online, subgrupul HORNBACH Baumarkt AG a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri de 8,6%, ajungand la 1.977 milioane de euro. Astfel, cota din strainatate la cifra de afaceri a concernului a crescut de la 46,8% la 48,3%. Fara a lua in considerare magazinele inaugurate si cele inchise si ajustarile de curs valutar, in anul financiar 2018/2019 HORNBACH a majorat cifra de afaceri in restul Europei cu 6,5%, dupa un plus 6,1% in anul precedent. Incluzand efectele de curs valutar si in conditiile unor suprafete de vanzare comparabile, cifra de afaceri a crescut cu 5,6% (anul precedent: 5,6%).
Prognoza concretizata a veniturilor
In cadrul situatiilor financiare consolidate actuale, Consiliul de Administratie a concretizat prognoza veniturilor grupului HORNBACH pentru exercitiul financiar precedent 2018/2019. Pe baza primelor rezultate preliminare neaudiate, este de asteptat ca rezultatul operational, ajustat la efecte de rezultat neoperative (EBIT ajustat) al grupului HORNBACH, sa se ridice la aproximativ 135 de milioane de euro (anul precedent: 165,6 milioane de euro). La nivelul subgrupurilor HORNBACH Baumarkt AG listate public, Consiliul de Administratie anticipeaza un EBIT ajustat de aproximativ 82 de milioane de euro (anul precedent: 110,0 milioane de euro). Motivul declinului profitului este cresterea disproportionata a cheltuielilor cu personalul si a celorlalte costuri materiale in comparatie cu cresterea cifrei de afaceri. „In perspectiva, obiectivul principal il reprezinta consolidarea sustenabila a rentabilitatii“, a declarat Albrecht Hornbach.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter