RO EN
The cart is empty

ALBA: Finantare de 25 milioane euro pentru constructia noului terminal intermodal

Dupa evenimentul organizat recent de ADR Centru pentru dezbaterea concluziilor Studiului de prefezabilitate privind amplasarea unui terminal intermodal in judetul Alba, in cadrul unei noi reuniuni de lucru au fost preluat rezultatele chestionarului realizat de Agentie si s-au stabilit pasii necesari pentru ca aceasta initiativa sa se concretizeze intr-o investitie estimata la peste 25 milioane euro, in zona nodului rutier A1-A10 de pe raza municipiului Sebes.
Dezvoltarea economica a Regiunii Centru presupune si valorificarea optima, in parteneriat cu administratiile locale, a oportunitatilor de realizare a unor proiecte de investitii mari pentru Regiunea Centru, cum sunt si cele referitoare la modernizarea solutiilor de transport de marfa. Acest lucru este in deplina concordanta cu decizia CDR Centru de a se realiza trei proiecte de investitii prioritare pentru regiune, prin dezvoltarea de terminale intermodale si introducerea acestor proiecte in Masterplanul de Transport al Romaniei.
ADR Centru a realizat studiul de prefezabilitate pentru dezvoltarea unui terminal intermodal in judetul Alba, prin care au fost identificate locatiile Coslariu si Sebes pentru amplasarea acestui terminal. Zona Alba-Iulia - Sebes, aflata in proximitatea nodului rutier A1-A10, cu conexiuni directe catre Sibiu, Cluj Napoca si vestul Europei, situata si foarte aproape de Gara Vintu de Jos, prin care se tranziteaza anual - pe calea ferata - cel mai mare volum de marfa din Romania, este pozitia asupra careia s-au decis reprezentantii administratiei publice de la nivel local, respectiv Consiliul Judetean Alba si Primaria Sebes. Aici exista teren, se poate realiza usor conexiunea cu sistemele de transport si, mai ales, se faciliteaza legatura cu investitorii privati din zona industriala Sebes-Alba.
Ca urmare a realizarii Studiului de prefezabilitate (SPF), ADR Centru a coordonat si aplicarea unui chestionar catre actorii relevanti din domeniul socio-economic, care au optat in marea lor majoritate pentru solutia Sebes. Din informatiile cuprinse in studiul de piata realizat ca parte a SPF, la care au participat agentii economici din judetul Alba a rezultat ca totalul cantitatilor transportate cu trenul la data elaborarii studiului a fost de 2.081.400 tone/an, iar totalul cantitatilor transportate prin mijloace auto a fost de 1.713.796 tone/an. In acest moment, judetul Alba este printre primele din tara in ceea ce priveste valoarea PIB raportata la numarul de locuitori, in timp ce dupa valoarea exporturilor este pe locul 9. Conexiunea investitiilor in infrastructura de transport nationala - autostrazile din centrul tarii si linia de cale ferata de mare viteza Sighisoara-Simeria-Curtici - precum si corelarea acestora cu modernizarea sistemelor de transport a energiei si, pe plan local, cu alimentarea cu apa potabila din judetul Alba, pot duce la crearea unei platforme unice in aceasta parte a Romaniei, prin care sa se asigure fluenta transporturilor de marfa catre vestul Europei.
”Dezvoltarea transportului multimodal - care realizeaza transferul marfurilor containerizate de pe caile de transport rutier pe cel feroviar si invers - aduce beneficii importante asupra dezvoltarii regiunii, atat din punct de vedere economic cat si de mediu. Noi am discutat despre amplasamentele optime pentru realizarea investitiei, avand in vedere mai multe de criterii de evaluare. In functie de datele tehnice privind capacitatea terminalului, tinand cont de cantitatea de marfa prognozata a fi transportata, costurile de operare si veniturile estimate, dar si in functie de decizia autoritatilor administratiei publice, a fost aleasa locatia de la Sebes. Acum suntem in faza in care dorim sa ne concentram pe includerea investitiei in Masterplanul General de Transport al Romaniei, precum si pe formarea parteneriatului dintre autoritatile publice care isi vor asuma implementarea investitiei”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
In cadrul intalnirii tehnice din iulie 2019 au fost evaluate optiunile institutiilor si organizatiilor interesate de dezvoltarea unui terminal intermodal in judetul Alba, peste 80% dintre acestea agreand ideea dezvoltarii terminalului pe raza municipiului Sebes. In favoarea acestei locatii exista si argumentul existentei surselor de finantare asigurate de Consiliul Local Sebes. Pe de alta parte, Consiliul Judetean Alba va contribui cu 50% din valoarea co-finantarii acestui proiect, iar Primaria Sebes va face demersurile pentru obtinerea terenului aferent investitiei, inclusiv prin exproprieri pentru cauza de utilitate publica. De altfel, aceasta forma de dobandire a proprietatii asupra terenului figureaza in Ghidul Solicitantului pentru Obiectivul specific 2.4 (POIM) - Apel de proiecte pentru cresterea volumului de marfuri tranzitate prin terminale intermodale/multimodale (varianta iunie 2019).
La recenta intalnire de lucru, derulata tot la sediul ADR Centru, au participat echipe de specialisti coordonate de domnul Ion Dumitrel, Presedinte CJ Alba si domnul Dorin Nistor, Primarul municipiului Sebes, iar participantii au stabilit ca urmatoarele etape pentru concretizarea acestei initiative sunt: demararea procedurilor administrative pentru asocierea formala intre CJ Alba si CL Sebes, desemnarea persoanelor de la fiecare din cele trei organizatii care vor face parte din echipa comuna de lucru, precum si stabilirea responsabilitatilor privind urmarirea si realizarea activitatilor necesare pregatirii investitiei. In primul rand va trebui organizata o intalnire de lucru cu Ministerul Transporturilor, in vederea definitivarii procedurilor pentru includerea terminalului intermodal din Sebes in Masterplanul General de Transport al Romaniei, concomitent cu realizarea documentatiei urbanistice pentru zona aferenta acestui terminal. In fine, vor fi contactati reprezentantii Bancii Europene de Investitii si expertii JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions) care pot sprijini realizarea documentatiei necesare in vederea intocmirii si depunerii cererii de finantare pentru realizarea celui mai modern centru de transfer intermodal din Transilvania, in valoare totala estimata de peste 25 milioane euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter