RO EN
The cart is empty

CE: Cresterea economica, afectata de reducerea consumului privat si inflatie

Cresterea economica puternica a inceput sa decelereze in cazul Romaniei, dupa ce PIB-ul real a scazut, de la cifra record de 6,9% in 2017, la 4% in primul trimestru din 2018. Principala cauza o reprezinta o reducerea consumului privat, pe fondul inflatiei in crestere. In 2018, PIB-ul real se estimeaza ca va creste cu 4,1%, acest procent urmand sa coboare la 3,8% in 2019. Acestea sunt cateva din previziunile economice intermediare pentru Romania, publicate de Comisia Europeana joi, 12 iulie.
Vicepresedintele Valdis Dombrovskis, responsabil pentru moneda euro si dialogul social, precum si pentru stabilitatea financiara, serviciile financiare si Uniunea pietelor de capital, a declarat: „Activitatea economica europeana este in continuare intensa, cresterea preconizata a PIB-ului fiind in acest an de 2,1 % pentru zona euro si pentru UE28. Cu toate acestea, revizuirea in sens descrescator a cresterii PIB fata de luna mai arata ca mediul extern nefavorabil, caracterizat printre altele de tensiunile comerciale crescande cu SUA, poate afecta increderea, punandu-si amprenta asupra cresterii economice. Riscurile externe tot mai accentuate ne reamintesc cat este de necesar sa consolidam adaptabilitatea economiilor noastre individuale si a zonei euro in ansamblul sau.”
La nivelul intregii UE, cresterea economica ar urma sa-si mentina ritmul sustinut, la 2,1% in 2018, respectiv 2% in 2019, atat in UE, cat si in zona euro. Cu toate acestea, dupa cinci trimestre consecutive de crestere dinamica, elanul economic al Europei s-a temperat in prima jumatate a anului 2018 si se estimeaza ca va cunoaste o scadere cu 0,2 puncte procentuale atat in UE, cat si in zona euro, in raport cu previziunile din primavara. Ca urmare a cresterii preturilor la petrol incepand din primavara, se estimeaza ca anul acesta inflatia va fi in medie de 1,9% in UE si de 1,7% in zona euro. Aceste cifre reflecta o crestere cu 0,2 puncte procentuale in ambele zone in raport cu previziunile din primavara.
Previziunile raman sensibile la riscuri semnificative de deteriorare, care au crescut incepand din primavara. Scenariul de referinta porneste de la ipoteza ca nu va avea loc o noua escaladare a tensiunilor comerciale, insa daca acestea totusi se accentueaza, ele ar afecta negativ comertul si investitiile si ar reduce bunastarea in toate tarile implicate. Printre riscuri se numara si volatilitatea potentiala a pietelor financiare, legata, printre altele, de riscurile geopolitice.
Previziunile economice se bazeaza pe o serie de ipoteze tehnice referitoare la evolutia cursurilor de schimb, a ratelor dobanzilor si a preturilor de la produsele de baza, potrivit informatiilor disponibile pana la data de 28 iunie 2018. In ceea ce priveste toate celelalte date care au fost avute in vedere, ele tin cont de informatiile disponibile pana la data de 3 iulie 2018.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter