RO EN
The cart is empty

EGIS a participat la finalizarea Podului peste Dunare de la Braila, prin Italrom

In data de 6 iulie, Podul Braila a fost deschis oficial dupa o perioada de proiectare si executie de 5 ani. Cu o lungime impresionanta de 1.974 de metri, Podul Braila este cel mai mare pod suspendat din Romania si al treilea cel mai mare pod suspendat din Europa. O realizare majora in dezvoltarea infrastructurii rutiere din Romania, Podul Braila este, de asemenea, o constructie monumentala impresionanta si reprezinta unul dintre cele mai ambitioase proiecte ale tarii din ultimele decenii.
Podul Braila este un important punct de trecere a Dunarii si leaga orasul Braila, in partea de est a Romaniei, cu regiunea Tulcea, pe malul opus al vechiului fluviu. Promovata de Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere in calitate de client, constructia s-a realizat printr-un contract de proiectare si executie realizat de o asociere italiano-japoneza formata din Webuild (fosta Astaldi) si IHI Infrastructure Systems.
Italrom Inginerie Internationala, recent achizitionata de Egis, a contribuit la supervizarea proiectarii si executiei podului in cadrul unei asocieri condusa de Metroul impreuna cu Sistema si Arex, formand o echipa de ingineri romani si italieni. Serviciile de supervizare vor continua pe parcursul unei perioade de garantie de 10 ani, care incepe dupa receptia lucrarilor.
"Structurile ingineresti emblematice precum Podul Braila sunt exact genul de proiecte in care Egis doreste sa se implice. Suntem mandri ca am mostenit acest lucru de la Italrom si ne vom asigura ca munca buna continua. Felicit echipele implicate pentru munca fantastica depusa si pentru numeroasele ore de lucru", a declarat James Hanson, Country Managing Director al Egis in Romania.
"Podul suspendat peste Dunare de la Braila este o lucrare de referinta pentru noi, ca ingineri, dar si pentru Romania. Echipa a crescut foarte mult profesional pe parcursul acestui proiect. Pentru Romania, este un mare castig in ceea ce priveste dezvoltarea economica si sociala, unind doua judete importante, Braila si Tulcea. Colaborand indeaproape cu Webuild si cu Clientul, am depasit impreuna provocarile tehnice si administrative pe care le-a ridicat un astfel de proiect. Practic, montarea podului a durat mai putin de un an, ceea ce in sine este o realizare deosebita. Acum ca vedem rezultatele tuturor oamenilor si companiilor implicate, in mod firesc, ne simtim mandri si pregatiti pentru o noua provocare!", a declarat Lorenzo Sabini, Business Development Director Europe al Egis si fondator al Italrom.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter