RO EN
The cart is empty

LEGISLATIE: A fost adoptat un nou regulament pentru produsele de constructii

Din luna februarie 2011 va intra in vigoare Regulamentul pentru comercializarea Produselor de Constructii (CPR), noul act normativ urmand a inlocui Directiva 89/106/CEE, principala lege europeana ce reglementa domeniul materialelor specifice. Textul CPR a fost adoptat de Parlamentul European la cea de-a doua lectura, in data de 18 ianuarie 2011. Prevederile documentului vor fi obligatorii pentru toate statele membre, insa o parte a noilor dispozitii vor intra in vigoare incepand din iulie 2013, pentru a acorda producatorilor timpul necesar adaptarii. "Regulamentul instituie sisteme de evaluare transparente si mai clare la introducerea pe piata a materialelor de constructii, astfel incat sa ne asiguram ca produsele respective indeplinesc cele mai inalte standarde calitative", a declarat Catherine Stihler, reprezentant al Parlamentului European.
Noua lege prevede, printre altele, includerea in declaratia de performanta necesara pentru fiecare produs a informatiilor privind substantele periculoase, conform Regulamentului REACH din 2006, astfel incat sa fie indeplinite toate standardele de sanatate si de siguranta. De asemenea, prevederile favorizeaza intreprinderile mici si mijlocii, acestea putand opta pentru proceduri simplificate de evaluare a conformitatii, singura conditie fiind reprezentata de respectarea standardelor armonizate ale UE. De asemenea, materialele fabricate in mod traditional sau adecvat conservarii patrimoniului, precum si cele care nu sunt incluse in procese industriale pot fi scutite de obligatia elaborarii declaratiei de performanta.
In acelasi timp, normativul incurajeaza reciclarea produselor si necesitatea de a se tine seama de sanatate si siguranta pe tot parcursul ciclului de utilizare a materialului respectiv, atunci cand se face evaluarea performantei. "Regulamentul contribuie la fluidizarea pietei produselor pentru constructii in Europa, in conditii de transparenta si respectare a cerintelor de calitate. Infiintarea punctelor de informare, prevazuta in document, va asigura consumatorului informatiile necesare referitoare la materiale si va solicita producatorilor o mai ampla informare referitoare la produsele respective. Am fost prezenti la toate etapele de discutii anterioare adoptarii regulamentului si, dupa ce va fi publicat ca document oficial al UE, vom demara o ampla campanie de informare impreuna cu ONG partenere si cu autoritatile responsabile de implementarea actului normativ", a precizat Claudiu Georgescu, presedinte al Asociatiei Producatorilor de Materiale pentru Constructii din Romania (APMCR). Pentru lecturarea documentului oficial in limba romana click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter