RO EN
The cart is empty

ZOORK: Noi perspective de dezvoltare, datorita proiectelor contractate

Cifra de afaceri a companiei Zoork SRL (fosta Aca Zoork Project), specializata in proiectarea, executia si mentenanta instalatiilor electrice, a crescut cu 104% in 2022, raportat la anul anterior, rezultatul fiind peste asteptarile echipei de management. Pentru anul in curs, conducerea societatii estimeaza o evolutie de 80% a businessului, tendinta ascendenta urmand a se mentine si in anii urmatori, pe fondul cresterii investitiilor atat in infrastructura, cat si in piata de retail, domenii din care provine cea mai mare parte a cererii serviciilor Zoork.
In momentul de fata, compania are un portofoliu de proiecte contractate cu o valoare de peste 47 milioane de lei, plus alte cateva contracte ce sunt in negociere sau licitare. 
"Activitatea companiei s-a concentrat, in anii anteriori, pe domeniul constructiilor private. Incepand din 2022, ne-am propus sa mentinem un echilibru intre proiectele publice si cele private. Anul 2023 se anunta o perioada cu multe provocari interesante pentru Zoork. Avem lucrari in faze diferite de proiectare si executie, proiecte majore de spitale, fabrici, aeroporturi, depozite, galerii comerciale, ansambluri rezidentiale, constructii militare, cladiri de invatamant si spatii de retail, ce au termene de finalizare pana in 2024. Pentru majoritatea proiectelor noastre, impreuna cu specialistii pe care ii avem, construim constant solutii inovative sau integrate", a declarat Alin Constantin Harhata, Managing Partner la Zoork.
 
 
Planuri de dezvoltare a businessului si extindere regionala
Printre obiectivele pe termen scurt ale companiei se afla cresterea productivitatii prin imbunatatirea proceselor de lucru si utilizarea de echipamente si tehnologii moderne, imbunatatirea calitatii serviciilor prin formarea continua a angajatilor si dezvoltarea unor relatii mai stranse cu clientii si partenerii de afaceri, dar si diversificarea portofoliului de clienti si extinderea in noi domenii, cum ar fi energiile regenerabile sau sistemele de control inteligent al cladirilor.
Planurile pe termen mediu includ consolidarea pozitiei pe piata si extinderea in alte regiuni geografice, imbunatatirea capacitatii de lider si inovare in domeniul instalatiilor electrice, prin investitii in cercetare si dezvoltare, si cresterea implicarii in proiecte complexe, cum ar fi constructia de cladiri verzi sau renovarea cladirilor existente.
Pe termen lung, Zoork are in plan sa atinga un nivel superior de eficienta energetica si sustenabilitate, prin utilizarea de tehnologii inovatoare si solutii ecologice. De asemenea, printre obiective se afla mentinerea unei echipe angajate si motivate, prin dezvoltarea unui mediu de lucru atractiv si investirea in formare si dezvoltare profesionala, dar si pregatirea elevilor de scoli specializate prin organizarea de voluntariat, stagii sau alte programe educationale, pentru asigurarea resurselor umane de viitor. 
 
 
"Pentru a face fata cerintelor si in vederea mentinerii unei stabilitati financiare la nivelul companiei Zoork, a fost nevoie de un management performant, de o strategie pe termen mediu si lung si de angajati competenti, cu viziune. Viziunea noastra a fost de la inceput gandita pe mai multi ani si pana acum am reusit sa parcurgem cu seriozitate toti pasii propusi", a precizat Alin Constantin Harhata.
 
Prognoze de crestere a pietei instalatiilor, pe termen scurt si mediu
In opinia reprezentantului Zoork, domeniul constructiilor este intr-o continua schimbare, desi este inca marcat de scepticism si prudenta din partea investitorilor privati. Totodata, investitiile din domeniul public au cunoscut o dezvoltare ampla datorita programelor operationale si perspectivelor PNRR.
"Serviciile pe care noi le oferim au stransa legatura cu domeniul constructiilor si daca se continua aceste programe, estimam mentinerea ritmului crescut de dezvoltare. Cu toate ca nu pot oferi o prognoza exacta, pe termen scurt si mediu ne asteptam la o crestere continua a industriei instalatiilor in constructii, cu accent pe eficienta energetica si sustenabilitate. In special, dezvoltarea instalatiilor de energie regenerabila, precum panouri solare si sisteme de incalzire geotermala, va deveni din ce in ce mai populara.
 
 
De asemenea, ne asteptam la o evolutie semnificativa a tehnologiei in acest domeniu, in special a dezvoltarii de instalatii inteligente, care sunt capabile sa monitorizeze si sa controleze consumul de energie in cladiri, optimizand astfel performanta sistemelor de instalatii. In general, va exista o cerere continua pentru oameni calificati in acest domeniu, cum ar fi ingineri si tehnicieni, pentru a se asigura ca instalarea si intretinerea sistemelor de instalatii sunt facute in conformitate cu cele mai bune practici si intr-un mod sigur", a adaugat reprezentantul Zoork.
Potrivit specialistului, in contextul in care numarul de proiecte va creste, problema fortei de munca din sectorul de constructii, mai ales a celei calificate, se va accentua. 
"Cu toate astea, avand o viziune corecta in ceea ce priveste motivarea colegilor nostri, acest aspect ne-a ajutat sa nu avem probleme foarte grave in ceea ce priveste nucleul extins al echipei. Pentru partea de executie propriu-zisa, am reusit sa angajam personal calificat din Sri Lanka, Bangladesh si India, continuand, in acelasi timp, sa lucram la perfectionarea propriilor tineri specialisti. Angajam constant tineri absolventi de scoala profesionala, liceu sau facultate, pe care ii specializam. Mizam, in continuare, pe faptul ca nu se vor elimina actualele facilitati din domeniul constructiilor, avand astfel posibilitatea de a avea predictibilitate in ceea ce priveste costul fortei de munca", a subliniat Alin Constantin Harhata.
***
Zoork SRL a fost fondata in anul 2017, fiind specializata in proiectare, executie si mentenanta a instalatiilor electrice in constructii. Compania gestioneaza proiecte complexe pe intreg teritoriul Romaniei, avand o echipa de peste 40 de specialisti.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter