RO EN
The cart is empty

SECTOR 3: Patru companii impart contracte de reabilitare de 24 milioane de euro

Primaria Sectorului 3 a atribuit companiilor de constructii Adrian Construct, Alpenside, Palex Constructii si Unicon SA cinci contracte de reabilitare termica a blocurilor de locuinte din arealul pe care il administreaza, valoarea totala a proiectelor fiind de 106,17 milioane de lei (circa 24 milioane de euro), fara TVA. Toate proiectele au termenele de finalizare stabilite la patru luni de la data atribuirii contractelor, ceea ce inseamna ca lucrarile ar trebui finalizate pana la finele lunii ianuarie 2016, dar cu siguranta vor fi inregistrate intarzieri cauzate de intrarea in sezonul rece. Contractele au fost atribuite pe criteriul ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, in functie de pret (90%) si de perioada de garantie a lucrarilor de constructii-montaj (10%).
Astfel, societatea Adrian Construct va realiza lucrari la 22 de blocuri, cu o suprafata totala de 107.679,81 mp, valoarea totala a contractului adjudecat fiind de 27,12 milioane de lei (fara TVA). Antreprenorul va subcontracta 8,5% din operatiuni, respectiv lucrarile de instalatii sanitare de incalzire si gaze naturale (0,11%), de izolare termica (8%), respectiv de instalatii electrice exterioare/ interioare pentru incinte/ constructii civile si industriale, precum si bransamentele aeriene si subterane (0,35%).
Compania Alpenside a adjudecat doua pachete de lucrari, in valoare totala de 45,5 milioane de lei (fara TVA), urmand a reabilita 37 de imobile cu o arie utila insumata de 248.707,07 mp. Conform primului contract, societatea va primi 19,7 milioane de lei (fara TVA) pentru reabilitarea termica a 19 blocuri cu o suprafata utila de 106.689,16 mp din care va avea posibilitatea sa subcontracteze 1%, respectiv lucrarile de instalatii electrice si la retelele de gaze naturale, in timp ce al doilea document presupune interventii la 18 blocuri cu o arie utila de 142.017,91 mp, cu o pondere similara a lucrarilor ce pot fi subcontractate.
Palex Constructii Instalatii va reabilita, la randul sau, 23 de cladiri cu o arie utila totala de 131.425,35 mp, valoarea contractului adjudecat fiind de 28,94 milioane de lei (fara TVA). O pondere de 7% va fi subcontractata de compania Rom Service Construct, societate partenera in proiect.
Cel de-al cincilea contract a fost castigat de Unicon SA, avand o valoare de 4,66 milioane de lei (fara TVA), pentru reabilitarea termica a trei blocuri de locuinte din sectorul 3 al Capitalei.
***
Potrivit datelor disponibile pe portalul Ministerului Finantelor Publice pentru anul 2014, Adrian Construct a raportat o crestere de 37,8% a cifrei de afaceri, pana la 70,3 milioane de lei, incasarile Alpenside s-au majorat cu 151%, la 44,7 milioane de lei, business-ul Unicon SA a avansat, totodata, cu 27,3%, la 24,7 milioane de lei, in timp ce afacerile Palex Constructii s-au contractat cu 29,3%, la 40,8 milioane de lei.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter