Dezvoltatorul One United Properties, unul dintre principalii jucatori din industria de real estate din Romania, anunta ca o companie de investitii controlata de Daniel Dines a achizitionat 5% din actiunile companiei fondate de Victor Capitanu si Andrei Diaconescu.
Daniel Dines a declarat: „Romania a demonstrat de-a lungul anilor ca este un excelent hub de talente in diverse sectoare, iar potentialul industriei imobiliare nu face exceptie. Credem in dezvoltarea acestuia in Romania, suntem un partener pe termen lung si vrem sa continuam sa investim in proiectele de dezvoltare ale companiei One United Properties.”
La randul sau, Victor Capitanu, Cofondator si Director Executiv al One United Properties, adauga: „Suntem incantati sa avem alaturi de noi un partener de calibru international, care, alaturi de ceilalti actionari, va contribui la dezvoltarea companiei noastre si la consolidarea unui brand puternic romanesc.”
One United Properties este unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidentiale, de birouri si mixte de ultima generatie din Bucuresti. Planurile de investitii ale companiei vizeaza atragerea de capital pentru dezvoltarea proiectelor imobiliare rezidentiale si mixte sustenabile cu focus mai ridicat pe cele adresate segmentului de venituri medii si medii superioare, atat in Bucuresti, cat si in alte orase principale din Romania sau din regiune.
ONE UNITED PROPERTIES este unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidentiale, de birouri si mixte de ultima generatie din Bucuresti. One United Properties este o companie inovatoare, dedicata accelerarii adoptarii practicilor de constructii pentru cladiri eficiente din punct de vedere energetic, durabile si sanatoase. Toate cladirile companiei au certificari superioare de durabilitate, eficienta energetica si wellness, iar dezvoltatorul este premiat la numeroase gale si conferinte in domeniu. One United Properties este primul dezvoltator imobiliar din Romania care a fost premiat la nivel international cu premiul „Cea mai buna dezvoltare sustenabila” din lume la International Property Awards 2019-2020.