RO EN
The cart is empty

MODEL nou de formare si adaptare a abilitatilor pentru specialstii din constructii

Sectorul constructiilor se confrunta de o perioada de timp cu o lipsa acuta de personal, iar aceasta veritabila penurie de forta calificata de munca are toate sansele de a afecta negativ productivitatea si operationalitatea, cel putin pe termen scurt si mediu. Aceasta este principala concluzie a unui studiu realizat de expertii asociatiei antreprenorilor generali din SUA (AGC). S-a ajuns, practic, la nominalizarea industriei de profil ca model general atunci cand se ia in discutie dificultatea procesului de recrutare si retentie a talentelor, cu deosebire in ceea ce priveste persoanele cu inalta calificare sau managerii de proiect. O explicatie plauzibila este aceea ca metodele de instruire sunt suficient de depasite pentru a nu mai avea niciun fel de compatibilitate cu exigentele viitorului. In conditiile date, se impune schimbarea rapida a paradigmei catre noile metode de transmitere a cunostintelor. Spre deosebire de cutuma existenta, a lucratorilor care deprind abilitati pe care le aplica si imbunatatesc de-a lungul carierei, in noul sistem angajatii orientati spre invatare sunt instruti in legarura cu modul in care sa-si majoreze continuu nivelul de informare si sa-si dezvolte noi abilitati, adaptandu-se rapid unui mediu de lucru diferit. Transformarea respectiva este in curs de desfasurare la momentul actual, cel putin in SUA, in opinia oficialilor AGC existand trei elemente care vor cataliza intregul proces - si anume: implementarea realitatii virtuale (VR) si augmentare (AR) ca instrumente standardizate de invatare pana in 2025; utilizarea lucratorilor experimentati pentru antrenarea de la distanta a noilor specialisti; tranzitia completa pana in 2035 la noul model de invatare, care va inlocui transmiterea de cunostinte cu formarea capacitatii studentilor de a-si dezvolta propriile abilitati in functie de necesitatile momentului. In tot acest ansamblu, modelele AR/VR vor avea un rol deosebit, constituindu-se in platforme ideale pentru facilitarea transferului rapid de informatie, iar aceasta va face ca piata sistemelor respective sa se dezvolte accelerat in anii care vor urma. In ceea ce priveste cel de-al doilea element, acesta va avea un dublu efect: va facilita transmiterea experientei de la veterani la nou-veniti, pe de-o parte si va asigura venituri suplimentare pentru prima categorie, pe de alta parte. Santierele viitoarelor decenii vor fi dominate de drone cu functii de transport si pozitionare a materialelor/prefabricatelor, sisteme automate pentru executia zidariei, echipamente de printare tridimensionala, senzori RFID, dispozitive IoT etc., iar in acest mediu lipsa unei adaptari constante a personalului ar aduce cu sine imposibilitatea de operare eficienta.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter