RO EN
The cart is empty

GLOBALWORTH: Grad de ocupare in crestere si perspective optimiste pe termen scurt

Globalworth a anuntat pentru semestrul intai din acest an o valoare combinata a portofoliului situata la 3,1 miliarde euro. Veniturile operationale nete ale perioadei au fost de 73,7 milioane de euro, ceea ce constituie un spor de 5,6% fata de perioada similara a exercitiului financiar precedent. Conform datelor oficiale, incasarile brute din chirii au crescut cu 5,1 milioane de euro, comparativ cu prima jumatate a anului trecut, ca efect al indexarii de 8,8%, care a fost partial compensata de ratele reduse la care contractele de leasing existente au fost reinnoite. Cu toate acestea, indicatorul EBITDA ajustat a inregistrat o crestere de 4,1%, ajungand la 66 milioane de euro, datorita efectelor favorabile rezultate din economiile de costuri in categoriile de cheltuieli administrative si alte cheltuieli recurente. Rezultatul net pentru prima jumatate a anului 2023 a consemnat o pierdere neta de 25,1 milioane euro. Inchirierea de spatii din portofoliul propriu constituie in continuare un factor determinant al succesului afacerii. In perioada analizata, a fost inchiriata o suprafata de 181,000 metri patrati de spatii comerciale, cu o durata medie ponderata a inchirierii de 6,9 ani. Aceasta realizare este remarcabila in lumina conditiilor de piata actuale. La 30 iunie 2023, rata medie de ocupare in portofoliul comercial combinat era de 85,5%, prezentand o fluctuatie marginala in comparatie cu statisticile de la sfarsitul anului 2022, care indicau un nivel de 85,6%. In urma vanzarii Warta Tower in iulie 2023, o proprietate care devenise vacanta, gradul de ocupare a crescut la 87,7%. Atat pe piata poloneza, cat si pe cea romaneasca, costurile de constructie si ratele dobanzilor mai ridicate au dus la o reducere a activitatii de dezvoltare si au restrans semnificativ oferta noua. In consecinta, se preconizeaza ca urmatorii ani se va instala o situatie caracterizata printr-o disponibilitate mai mica a spatiilor de birouri de clasa A in amplasamente centrale, ceea ce poate genera o cerere mai mare pentru proprietatile existente. Exista semne ca inflatia se reduce si, in absenta altor socuri, in perioada urmatoare este de asteptat la o revenire treptata la o tendinta durabila de crestere a PIB si la imbunatatirea conditiilor pietei imobiliare. Comisia Europeana si-a revizuit in sus prognoza PIB-ului UE la 1,0% in mai, pentru Polonia si Romania fiind majorari de 0,7%, respectiv, 3,2% in 2023, au mai subliniat oficialii Globalworth.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter