RO EN
The cart is empty

CONARG CONSTRUCT: Noua etapa in executia complexului „La Stejarii”

Recent, societatea Conarg Construct (din Pitesti) a incheiat etapa de constructie a structurii complexului de agrement “La Stejarii”, amplasat pe strada Jandarmeriei (sector 1, Bucuresti), pentru dotarea caruia, in cursul zilei de 8 martie a.c., va avea loc o licitatie restransa in vederea achizitiei de instalatii, echipamente si utilaje tehnologice si functionale. Centrul va fi amplasat pe un teren cu o suprafata de peste 15.000 mp, iar cladirea inclusa va avea o arie construita de aproximativ 21.000 mp si un regim de inaltime de tip S+P+1E. Obiectivul de investitii, dezvoltat de compania Medusa Hotel International, este finantat prin Programul Operational Regional 2007-2013, pentru crearea, dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de turism. "Contractul ce va fi atribuit in cadrul licitatiei care va avea loc pe 8 martie, la sediul nostru de pe strada Jandarmeriei, prevede furnizarea de instalatii de climatizare, de ventilare, de irigare, sanitare, de stingere a incendiilor, electrice si de siguranta, de curenti slabi, precum si sase lifturi, o piscina si trei echipamente specifice, patru saune, o centrala termica si una de apa, dotata cu turn de racire. Fondurile alocate pentru implementarea acestei etape se situeaza la circa 7,2 milioane de lei, fara taxele aferente", a declarat Mihnea Ioan Ureche, manager al proiectului.
In paralel, firma va lucra la un alt proiect pana in toamna 
In prezent, Conarg Construct este implicata inclusiv in constructia unui imobil de birouri (de tip 4S+P+5E) din Capitala, finantarea obiectivului de investitii fiind asigurata de firma BASP Property (in proprietatea careia se afla terenul, cu o arie de 3.500 mp, pe care va fi amplasata cladirea), in asociere cu Monolit Development. Santierul, situat in proximitatea complexului Bucharest Business Park, a fost deschis in ultimul trimestru din 2012, lucrarile urmand a se finaliza in toamna anului in curs. Unul dintre dezvoltatorii acestui ansamblu - Monolit Development - a intrat, recent, in posesia unui nou centru de afaceri de tip 2S+P+5E - Prezan Office Building -, amplasat pe strada Popa Savu (in proximitatea Pietei Charles de Gaulle), cu o suprafata inchiriabila de 2.100 mp, edificat tot de Conarg Construct. De asemenea, firma detine in portofoliu un alt proiect - data implementarii acestuia nefiind inca stabilita -, pozitionat pe DN 1, in apropierea Capitalei. Complexul, ce necesita o investitie in valoare de circa 100 milioane de euro, va avea o suprafata construita de 100.000 mp si functiune mixta (locuinte, spatii de birouri sau hoteliere). Informatii suplimentare, la www.conarg.ro
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter