RO EN
The cart is empty

CBRE: Bucurestiul poate gazdui inca un mall de 100.000 mp, in zona de nord-vest

Stocul de spatii moderne de retail va ajunge la aproximativ 4,2 milioane mp in 2022, incluzand cei 140.000 mp care vor fi livrati pana la sfarsitul anului, potrivit raportului Romania Retail Destinations 2022, lansat de CBRE Romania, liderul pietei de consultanta imobiliara. Ar putea suna impresionant, insa nu este suficient daca luam in calcul faptul ca multe branduri internationale de retail sunt interesate sa intre pe piata locala, iar cererea pentru suprafete mari a crescut.
Romania este o piata atractiva pentru retailerii internationali, cu numeroase avantaje, cum ar fi: o putere crescuta de cumparare, un procent mai mare de cheltuieli pentru produse de retail (11% in Romania, ceea ce plaseaza tara noastra pe locul doi dupa Polonia in regiunea Europa Centrala si de Est), un apetit ridicat pentru branduri noi, forta de munca educata si o rata foarte scazuta a spatiilor moderne de retail vacante (sub 3%). Cu 165.800 mp in constructie, peste 60% din stocul total de retail este dispus in cele mai mari orase regionale, iar o parte semnificativa din acesta este dedicat parcurilor de retail. Suplimentar, 180.000 mp sunt planificati sa fie adaugati la stocul modern de retail existent in toata tara datorita cresterii cererii.
„Pe fondul ridicarii restrictiilor impuse de pandemie, Romania a devenit o piata foarte atractiva pentru companiile de retail internationale, care sunt interesate sa inchirieze suprafete mari, adesea peste 1.500 mp-2.000 mp. Mai mult decat atat, retailerii locali intentioneaza sa-si extinda afacerile prin deschiderea de noi magazine in centre comerciale, ceea ce indica un apetit urias pentru inchirierea de spatii de retail. Analizand evolutia cererii este destul de clar ca un nou mall s-ar putea dezvolta in Bucuresti, in special in partea de Nord-Vest a orasului, si ar putea ocupa cu usurinta 100.000 mp”, spune Carmen Ravon, Head of Retail Occupiers CEE la CBRE Romania.
 
Bucuresti, cel mai important oras
Raportul CBRE arata ca, in functie de suprafata aflata in dezvoltare, Bucurestiul este cel mai important oras, cu 66.222 mp in constructie, ceea ce reprezinta 40% din suprafata totala in constructie. Urmeaza Craiova, cu aproape 60.000 mp in constructie, urmata de Timisoara (21.400 mp) si Iasi (13.300 mp). In ceea ce priveste spatiul de retail planificat, Iasiul conduce clasamentul, cu aproximativ 57.000 mp, urmat de Cluj-Napoca (55.000 mp), Bucuresti (aproximativ 34.000 mp), Craiova (23.000 mp) si Brasov (11.600 mp).
Din punct de vedere al stocului total de spatii de retail existente, Bucurestiul se situeaza pe primul loc, cu peste 1,2 milioane mp, adica aproximativ 47% din totalul spatiilor de retail din Romania. Capitala este urmata de Timisoara (199.200 mp), Constanta (183.600 mp), Cluj-Napoca (157.600 mp) si Iasi (156.100 mp).
Totodata, in ceea ce priveste orasele cu cea mai mare suprafata a centrelor comerciale, Bucurestiul ocupa cea mai mare suprafata (773.300 mp), de 4,5 ori mai mare decat ceea ce exista in urmatorul oras, Brasov (171.000 mp). Pe locul trei se afla Timisoara (170.000 mp), urmata de Cluj-Napoca (peste 123.000 mp) si Constanta (118.000 mp).
 
Brasov are 97% din suprafata de retail dedicata centrelor comerciale
Considerand raportul dintre centrele comerciale si parcurile de retail, Brasovul se afla pe primul loc, cu 97% din suprafata de retail dedicata centrelor comerciale. Este urmat de Timisoara (85%), Cluj-Napoca (78%), Ploiesti (70%), Iasi (67%), Bucuresti (64%), si Constanta (64%), potrivit raportului CBRE Romanian Retail Destinations. Craiova are in schimb cea mai mare pondere a suprafetei totale dedicate parcurilor de retail, urmata de Oradea (46%), Suceava (46%), Bucuresti (36%), Constanta (36%) si Iasi (33%). Parcurile de retail reprezinta aproape 36% din stocul total de retail din Romania, care este 4 milioane mp in prezent.
„Romania se situeaza pe locul 5 in ceea ce priveste densitatea spatiilor de retailul modern in Europa Centrala si de Est, cu 205 mp la 1.000 de locuitori, dupa Slovacia (413 mp), Cehia (386 mp), Polonia (276 mp) si Ungaria (231 mp). Suntem doar la jumatate comparativ cu prima tara din clasament, ceea ce se traduce printr-un potential excelent de crestere a pietei locale de retail, de altfel in urmatorii doi ani densitatea medie de retail a tarii este de asteptat sa creasca cu un minim de 25%”, explica Daniela Gavril, Head of Research la CBRE Romania.
 
Romania are potential de a atrage mai investitori
Romania are potentialul de a atrage si alte mari branduri internationale in viitorul apropiat. Desi industria de ecommerce inregistreaza cresteri de la an la an, aceasta este inca in curs de dezvoltare in Romania, doar 10% din retail fiind online. Companiile continua sa-si concentreze afacerile pe centre comerciale sau parcuri de retail, deschizand in continuare magazine fizice. De asemenea, romanii au un apetit urias pentru moda, ceea ce plaseaza tara noastra pe lista retailerilor care vor sa-si extinda afacerea la nivel regional. Nu este deloc intamplator faptul ca 14 branduri noi importante, cum ar fi Primark, JD Sports, Foot Locker, Tedi, Bath & Body Works, Cyberjump sau Poke House au intrat pe piata romaneasca in acest an.
„Retailerii internationali sunt atrasi de oportunitatea intrarii pe piata locala, considerand Romania o piata de incredere si plasand-o pe lista lor de prioritati, ceea ce arata ca segmentul de retail are un potential extraordinar la nivel local. Daca in timpul pandemiei formatele de tip parc de retail au inregistrat cifre de afaceri foarte bune, observam acum marile centre comerciale inregistrand cifre de trafic si vanzari in crestere, cu o valoare a cosului de cumparaturi chiar mai mare decat cea din perioada similara de dinainte de pandemie, deoarece clientii regasit interesul fata de experienta cumparaturilor. Hipermarketurile isi reduc suprafetele, parcurile de retail sunt principalele dezvoltari ale anului, dar mall-urile sunt cele mai avantajate modele de business in prezent. In urmatorii ani, modelul de business al hipermarketului se va reinventa - procesul de optimizare a suprafetei va continua, iar zona nealimentara va fi inlocuita cu o zona de alimente proaspete. Mai mult, in formatele de tip mall, suprafata hipermarketurilor va fi redusa cu o medie de 5.000 mp, iar zona obtinuta va gazdui noi magazine”, spune Carmen Ravon, Head of Retail Occupiers CEE la CBRE.
Aproximativ 70% din stocul de retail actual este construit inainte de 2013 si doar 500.000 mp au fost reconditionati in ultimii doi ani, dar procentul stocurilor reconditionate va creste avand in vedere ca atat dezvoltatorii, cat si chiriasii sunt interesati sa indeplineasca cerintele ESG.
Intr-un studiu recent privind retailerii, realizat de CBRE in regiunea EMEA, un procent de 45% dintre acestia fie sunt de acord, fie sunt ferm de acord in privinta includerii contractelor de leasing sustenabile in negocierile de inchiriere in urmatorii trei ani, iar 38% fie sunt de acord, fie sunt ferm de acord ca brandurile vor pune un accent mai mare pe acreditarile de tip ESG ale unei proprietati atunci cand iau in considerare extinderea.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter