RO EN
The cart is empty

24REAL: Cererea de spatii pentru birouri va scadea cu 30% in acest an

Pana la 20% din totalul spatiilor de birouri ocupate se va elibera in perioada urmatoare, iar cererea office va suferi o scadere de aproximativ 30%, la cel mult 250.000 mp tranzactionati in acest an, arata estimarile agentiei de consultanta imobiliara 24REAL, specializata in servicii de inchirieri pentru suprafete de cel mult 1.000 mp.
“Situatia generata de starea de urgenta din ultimele luni, masurile luate de autoritati la nivel local, dar si climatul global afectat de extinderea cu repeziciune a COVID-19 au facut ca efectele pe piata de birouri din Romania sa apara imediat. Companii care in urma cu trei luni cautau un spatiu de 1.000 mp, de exemplu, astazi analizeaza suprafete si de pana la trei ori mai mici. Vorbim despre companii cu activitate in zona de tehnologie, care pot activa aproape exclusiv in mediul online. Totodata, am observat o tendinta a mai multor companii care experimentau si inainte de criza sanitara lucrul de acasa pentru o zi pe saptamana. Estimarile noastre arata ca pana la 20% din suprafata spatiilor de birouri ocupate se va elibera, principala cauza fiind restrangerea business-urilor si optimizarea proceselor de functionare ale intreprinderilor”, a declarat Constantin Capraru, managing partner 24REAL.
Odata cu aceste schimbari, proprietarii spatiilor de birouri vor deveni mult mai flexibili in relatia cu chiriasii, cat mai ales cu perioada contractuala agreata, in contextul in care predictibilitatea activitatii de business se apropie de 0 in aceasta perioada, pentru multe sectoare de activitate.
“Daca in anii 2007-2008 se incheiau contracte de inchiriere pe perioade de 5-7 ani, in 2010 intervalul a scazut la 5 ani, pentru ca in prezent sa ne asteptam ca perioadele contractelor de inchiriere sa scada chiar si la sub 3 ani. Depasirea impasului economic va fi trecut cu bine de proprietarii care vor sti sa gestioneze cel mai bine suprafetele de care dispun, in optiunile de repozitionare, delimitare si reasezare a spatiilor si fluxurilor din cladirile pe care le detin. Exista domenii de activitate (IT/Telecom, Pharma) unde clientii au continuat cu succes programul de relocare si inchiriere al unor spatii de birouri mai mari, mizand pe o crestere vizibila a business-ului lor din aceasta perioada”, a adaugat Constantin Capraru.
 
Cerere crescuta pentru spatiile de birouri in vile sau neconventionale
Specialistii 24REAL sustin ca in discutiile purtate cu potentialii clienti, pe fondul redimensionarii afacerilor, care erau interesati pana la inceputul acestui an de proiecte de birouri moderne, cu suprafete chiar si de peste 1.000 mp, cererea s-a mutat in cea mai mare parte catre proiecte de birouri in vile modernizate din zone centrale sau situate in nordul Capitalei, cu spatii verzi, cat si pentru spatii de birouri care dispun de terase ori gradini/curti generoase.
“Ne asteptam la o scadere a spatiilor de birouri clasice si o crestere a celor din vile sau spatii de lucru neconventionale si cu costuri mai mici, ori clientii sa opteze pentru cladiri de birouri de tip boutique. Pe fondul situatiei cauzate de COVID-19, proprietarii spatiilor de birouri au primit in aceasta perioada solicitari de la chiriasi pentru amanarea platii chiriilor sau diminuarea acestora. Flexibilitatea este cuvantul de ordine pe piata birourilor in prezent”, a punctat Constantin Capraru.
Potrivit datelor 24REAL, volumul tranzactiilor nete din acest an ar urma sa se situeze la aproximativ 250.000 mp, fata de peste 350.000 mp, cat a fost inregistrat anul trecut, in timp ce volumul livrarilor de birouri clasa superioara ar trebui sa aduca pe piata un plus de 260.000 mp, ceea ce ar urca stocul total de birouri moderne la circa 3,5 milioane mp.
 
Subinchirierea actualelor spatii de birouri, solutia pentru a traversa perioada urmatoare
24REAL este si in aceasta perioada partenerul de incredere in a propune solutii versatile, a identifica flexibilitate in relatia cu proprietarii, a gestiona relatii contractuale si a oferi o analiza profunda pentru dinamica business-ului sau optimizarea activitatii de birou.
“Suntem partenerul clientilor care cauta in aceasta perioada sa identifice subchiriasi - si sa realizeze o subinchiriere a spatiului detinut, practic sa reusim o optimizare a contractelor si sa evitam anumite riscuri in cazul chiriasilor care nu mai pot sustine costurile suprafetelor inchiriate anterior. Exista cazuri in care chiriasii au semnat intelegeri pe o perioada de 5 ani cu clauza contractuala de a nu parasi spatiul (clauza penala), iar in aceasta situatie trebuie identificate solutii inteligente. Suntem un liant, un consultant mediator, mai ales ca pot aparea anumite probleme de natura juridica in perioada urmatoare”, a subliniat Constantin Capraru, managing partner 24REAL.
Pentru o mai buna identificare a solutiilor potrivite, echipa 24REAL a relansat portalul 24real.ro pentru a veni in sprijinul clientilor cu o platforma complet noua si adaptata perioadei in care ne aflam, punand accentul tot mai mult pe o schimbare a modului in care se va realiza consultanta pe piata de birouri.
Totodata, pentru o imbunatatire a timpilor si o eficientizare a activitatii, specialistii 24REAL au lansat un nou serviciu de tip "Video-On-Demand" (video la cerere - trad. RO), in care clientul stabileste cu echipa de consultanti un interval orar pentru vizionarea virtuala si live a spatiului pe care doreste sa il inchirieze, fara a mai fi necesara deplasarea acestuia la fata locului.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter