RO EN
The cart is empty

GUVERN: Codul Insolventei a intrat in vigoare

In cursul zilei de miercuri, 25 iunie 2014, Guvernul Romaniei a transmis catre Monitorul Oficial forma finala a Legii privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa (Codul Insolventei). Documentul, care a intrat deja in vigoare, integreaza anumite modificari, efectuate dupa analiza Curtii Constitutionale, iar dintre prevederile ce au caracter de noutate se remarca faptul ca, in termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii de insolventa, se va incepe efectuarea unei inspectii fiscale la sediul debitorului – persoana juridica. Din textul legii mai rezulta ca un creditor poate solicita deschiderea procedurii insolventei impotriva debitorului pentru datorii neachitate la scadenta mai mari de 40.000 de lei. Aceste datorii trebuie sa fie certe, lichide si exigibile, consemnate in inscrisuri. Mai mult, in termen de 60 de zile de la publicarea deschiderii procedurii insolventei, organele fiscale au obligatia de a efectua o inspectie fiscala, pentru a determina creantele bugetare ale societatii. In ceea ce priveste raspunderea conducerii firmei, nu numai administratorilor le pot fi imputate anumite sume din averea personala. Potrivit actului normativ, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, persoanele vinovate pentru conducerea unei contabilitati fictive sau pentru netinerea corecta a contabilitatii vor suporta proportional cu prejudiciul paguba produsa persoanei in insolventa, paguba aflata insa in legatura cu cauza respectiva. Totodata, salariatii pot solicita la randul lor deschiderea procedurii insolventei pentru neplata salariilor de catre angajator. Valoarea creantei detinute de salariati asupra angajatorului, de la care se poate solicita initierea procedurii de reorganizare pe cale judiciara, este in suma de sase salarii medii brute pe economie pentru fiecare angajat. Pentru a consulta varianta completa si modificata a noii legi a insolventei, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter