RO EN
The cart is empty

UNPR: Pericol de insolventa pentru 31% din IMM-urile autohtone

In perioada 21 noiembrie - 5 decembrie 2011, Uniunea Nationala a Patronatului Roman (UNPR) a elaborat un studiu din care rezulta faptul ca increderea antreprenorilor romani in economie este in scadere. „Jumatate dintre managerii de IMM sunt sceptici in ceea ce priveste evolutia economiei in 2012, iar motivele care constituie baza atitudinii pesimiste sunt reprezentate de posibila depreciere a monedei europene, precum si de implicatiile derularii procesului electoral, care va avea efecte negative la nivel administrativ si bugetar. Astfel, 50% dintre antreprenori estimeaza ca economia Romaniei va scadea in 2012, iar 38% dintre respondenti sustin ca va avea loc o stagnare, in timp ce numai 12% asteapta o revigorare economica. Previziunile negative se transfera si la propriile afaceri, multi dintre manageri declarand ca iau in calcul imposibilitatea de a refinanta liniile de credit pe care le-au contractat anterior. Mai mult, 31% dintre manageri iau in considerare intrarea in insolventa sau restructurarea activitatii in 2012, daca economia isi va pastra trendul actual. Peste 44% de manageri precizeaza ca au in derulare linii de credit, dintre care mai mult de jumatate (57%) nu considera ca le vor putea refinanta si anul viitor”, se precizeaza intr-un comunicat al uniunii de federatii patronale, care este membru partener al Uniunii Intreprinzatorilor Mici si Mijlocii din cadrul Partidului Popular European si al Confederatiei Constructorilor Europeni (European Builders Confederation). Sondajul UNPR arata si care sunt cele mai grave probleme intampinate de micii intreprinzatori. Astfel, drept cele mai importante obstacole in dezvoltarea companiilor, au fost indicate: lipsa infrastructurii (23%) si birocratia (22%), urmate de coruptie (16%), fiscalitate (16%) si incompetenta Guvernului (16%).
Investitiile sunt considerate cruciale pentru sporirea profitabilitatii
“In ceea ce priveste anul 2011, cei mai multi antreprenori estimeaza ca vor avea un bilant mai slab ca in 2010. Astfel, 44% sustin ca anul acesta vor avea o cifra mai mica de afaceri fata de anul trecut, 37% nu intrevad nicio schimbare si 19% dintre cei chestionati spun ca au inregistrat o majorare fata de 2010. Indiferent de conditiile economice, factorii de decizie ai IMM-urilor autohtone considera ca, daca nu vor efectua investitii in companiile pe care le administreaza, sansele de a realiza profit sunt minime. In acest sens, 62% dintre cei chestionati spun ca trebuie sa aloce fonduri pentru investitii in tehnologie (42%), calificarea personalului (21%), imbunatatirea serviciilor (21%) si actiuni de promovare/publicitate (16%)”, se mai arata in studiul citat. Pentru 2012, UNPR propune sustinerea intreprinderilor cu capital autohton prin stabilirea unor domenii de importanta nationala si sprijinirea acestora prin garantii de stat pentru accesarea de credite pentru tehnologie si dezvoltare. Conducerea confederatiei considera ca un pachet de masuri ce ar putea genera sustinerea efectiva a mediului real de afaceri trebuie sa cuprinda reducerea impozitarii excesive, diminuarea TVA pentru domeniile de importanta nationala, precum si eliminarea birocratiei aferente procedurilor de accesare a fondurilor europene. "Dupa 22 de ani, statul roman nu si-a definit inca sectoarele prioritare. Intelegem ca anumite intreprinderi de stat au prioritate numai in timpul in care se afla sub control guvernamental, insa nu si dupa finalizarea procesului de privatizare. Intreprinderile privatizate ar putea fi un posibil vector de sprijin al economiei nationale. Consider ca sustinerea capitalului privat autohton in competitia europeana este vitala pentru economia Romaniei in 2012", a declarat Marian Petre Milut, presedintele UNPR.
Sectorul de constructii, evaluat la 28,3 miliarde euro in 2010
In opinia UNPR, stabilirea industriilor de importanta nationala poate fi facuta cu ajutorul datelor Institutului National de Statistica (INS), privind performanta industriei romanesti. “Potrivit informatiilor INS, numarul total al firmelor din intreaga tara ce au capital integral romanesc in 2010 a fost de 448.425 de companii, in timp ce totalul agentilor economici inregistrati in aceeasi perioada a fost de 491.956 de persoane juridice. Totodata, cifra de afaceri insumata a firmelor cu capital integral autohton a fost de 104 miliarde euro, cele mai relevante domenii fiind agricultura (cu o cifra de afaceri de 2,9 miliarde euro), industria alimentara (cu 4,5 miliarde euro) si constructiile (cu 28,3 miliarde euro). La polul opus se situeaza domeniile ce implica activitati de cercetare-dezvoltare (cu o cifra de afaceri de 94,5 milioane de euro), serviciile de asistenta sociala (594.909 euro) si activitatile bibliotecilor si muzeelor (cu 18,7 milioane de euro). Din tranzactiile imobiliare s-a realizat, in 2010, o cifra de afaceri de un miliard de euro, in timp ce jocurile de noroc au inregistrat 515 milioane de euro, aproape la acelasi nivel cu valoarea cifrei de afaceri a companiilor romanesti din domeniul sanatatii, care au inregistrat incasari totale de 522 milioane de euro”, se mai precizeaza in comunicatul organizatiei patronale. Informatii suplimentare, la www.unpr.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter