RO EN
The cart is empty

ASTALDI: Datoria financiara neta catre creditori depaseste 2,4 miliarde euro

La data de 15 mai a.c., oficialii grupului Astaldi (aflat in dificultate de plata a creditorilor si care au solicitat protectia Curtii de la Roma) au emis un comunicat (conform decretului italian nr. 58/1998 – acte financiare consolidate - TUF) prin intermediul caruia detaliaza, odata cu posibilitatile de a accepta oferta Salini Impregilo – SI (demers care depinde de decizia actionarilor si a magistratilor tribunalului specializat), procedurile de restructurare (din Italia si din afara granitelor acesteia). Astfel, pentru Chile, Curtea de la Roma a autorizat formularea unei propuneri denumite „Procedimiento Concorsual de Reorganización”, rezervate creditorilor din aceasta tara. Aceasta a fost acceptata de majoritatea creditorilor locali si urmeaza procedurile legale de insolventa din Chile. Intre timp, analiza propunerii SI a fost amanata pentru 20 mai 2019, intrucat, in aceasta etapa preliminara, sunt necesare mai multe memorandumuri de intelegere intre SI si diverse institutii bancare, investitori institutionali etc. De asemenea, companiile controlate de Astaldi (NBI SpA si Partenopea Finanza di Progetto ScpA) au depus la Curtea de la Roma, respectiv la Curtea de la Neapole cereri pentru „compozitie cu creditorii” cu sau fara rezervare. In primul caz, Curtea de la Roma a stabilit ca termenul limita de prezentare a propunerii de „compozitie cu creditorii” si a planului de reorganizare poate fi amanat pentru data de 7 iunie 2019. Pentru Partenopea Finanza di Progetto ScpA, magistratii Curtii de la Neapole au hotarat ca, la 28 mai 2019, sa se depuna propunerea finala si toate celelalte documente solicitate legal, desemnandu-l pe prof. Mario Valenzano in calitate de comisar judiciar (administrator judiciar).
Potrivit calculelor efectuate dupa principiile memorandumului ESMA din 10 februarie 2005, la data de 31 martie 2019, datoria financiara neta a grupului Astaldi s-a cifrat la 2,4163 miliarde euro, iar datoria financiara neta comprehensiva a fost de 2,2914 miliarde euro. In total, debitul la care s-a depasit data scadenta a platii, doar in cazul Astaldi SpA, s-a evaluat la peste 3,3 miliarde euro, in conditiile in care numerarul si echivalentele de numerar ramase in conturi, la nivelul intregului grup, nu depasesc 239,5 milioane de euro.
In contextul respectiv, desi detaliaza o serie de aspecte ce reflecta incercarile grupului (de obicei, neincununate de succes) de a contracara notificarile de incetare a marilor contracte internationale nefinalizate (cu sau fara executia garantiilor), cum ar fi proiectul hidroelectric Muskrat Falls din Canada, o sectiune din autostrada E-60 Georgia, centrala hidroelectrica Arenal din Honduras etc., managerii Astaldi avertizeaza si in continuare ca punerea in executie a propunerii SI este incerta, deoarece, pentru aceasta, trebuie emis avizul de eligibilitate de catre judecatorii Curtii de la Roma. De asemenea, este necesara si aprobarea ulterioara a majoritatii actionarilor actuali ai antreprenorului aflat in dificultate de plata, dupa care – odata indeplinite aceste conditii – planul de reorganizare propus de SI mai trebuie aprobat in sine si fara obiectii de Curtea de la Roma. In contextul respectiv, obiectivele corporatiste din planul initial de afaceri pentru intervalul 2018-2022 nu mai pot fi indeplinite.
Totusi, in acest an, pentru a rezolva o parte din problemele financiare fara sa intre in faliment, Astaldi a fost autorizata de Curtea de la Roma sa emita o emisiune de obligatiuni, in valoare de 75 milioane de euro, denumita „Fortress Bond”, care s-a dovedit a fi pe deplin functionala. Totodata, de la 1 ianuarie 2019, s-au adoptat normele de recunoastere, calculare si prezentare IFRS 16 (leasing), astfel incat (odata cu alte beneficii cuprinse in aceasta norma IFRS) contractele clasificate ca „leasing operational” sa fie recunoscute drept active asupra carora grupul din Italia are drept de folosinta. 
***
In 2017, Astaldi a raportat o cifra de afaceri de peste trei miliarde euro, cu un portofoliu de contracte si comenzi ce a depasit 24 miliarde euro. In acel moment, antreprenorul de constructii – unul din liderii pietei italiene de profil si aflat in topul primilor 50 de operatori globali, cu mai mult de 95 de ani de experienta in domeniu – era implicat in peste 100 de proiecte in 20 de tari ale lumii, la care lucrau cei 10.500 de angajati din Italia, restul Europei (Polonia, Romania si Rusia), Turcia, Africa (Algeria), America de Nord (SUA si Canada), America Latina si Extremul Orient (Indonezia, India). Pentru a descarca raportul privind pozitia financiara consolidata – TUF, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter