RO EN
The cart is empty

RAPORT: Trei sferturi dintre constructori amana proiectele din cauza preturilor

Aproape trei sferturi dintre marii constructori din Romania (73,6%) pun pe seama cresterii preturilor la materialele de constructii intarzierile in executie ale lucrarilor, reiese dintr-un raport.
72,7% dintre respondenti sunt de parere ca amanarea proiectelor reprezinta o alta problema determinata de preturile mari la materialele de constructie.
De asemenea, patru din zece constructori mentioneaza termenele prelungite de livrare a materialelor printre principalele probleme cu care se confrunta in prezent, context in care constructorii au observat si o scadere a cererii din partea clientilor sau chiar o reducere a marimii proiectelor (52%).
"Totusi, un efect pozitiv al cresterii preturilor se poate observa in comportamentul firmelor si cautarea de solutii inovative, precum optimizarea designului si a calitatii proiectarii in scopul economisirii de materiale, reducerea pierderilor si a deseurilor, plus introducerea unor tehnologii avansate", noteaza sursa citata.
In acest context, doar 10% dintre constructori au mentionat oprirea sau inghetarea lucrarilor, in timp ce 2% au concediat angajati pentru a raspunde situatiei din piata.
Studiul IBC Focus arata o polarizare a cifrei de afaceri in conturile celor mai mari o suta de constructori. Astfel, 27% din totalul cifrei de afaceri inregistrate de firmele de constructii din Romania se concentreaza in portofoliul primilor o suta de constructori, o pondere care a scazut fata de anul precedent (32,1%). In acelasi timp, profiturile realizate de catre acestia au atins cel mai inalt nivel de la revolutie incoace.
Totodata, mai mult de jumatate dintre constructori (51,8%) spun ca vor inregistra o crestere a veniturilor fata de anul trecut, iar un sfert (26,4%) se asteapta ca afacerile vor scadea.
Cei mai mari constructori se orienteaza spre proiecte publice, precum lucrari de infrastructura, constructii sociale si utilitati publice. Pe acest fond, 74% dintre antreprenorii din constructii au ales sectorul de infrastructura drept unul din Top 3 domenii de la care se asteapta la cresteri in ceea ce priveste volumul de munca in urmatoarele 12 luni.
In zona privata, cel mai atractiv domeniu in perioada urmatoare este reprezentat de constructiile industriale, urmat de investitiile in retail si rezidential. La polul opus, cu cea mai mica rata de selectie se afla sectorul birourilor si cladirile comerciale.
Potrivit datelor Institutului National de Statistica, publicate luni, volumul total al lucrarilor de constructii, ca serie bruta, a crescut cu 4,7% in primele sapte luni ale acestui an comparativ cu perioada similara a anului trecut, iar ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate avansul a fost de 2,7%.
Pe elemente de structura, cresteri au avut loc la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+12,3%), lucrarile de constructii noi (+3%) si la lucrarile de reparatii capitale (+0,1%).
Pe obiecte de constructii, au avut loc cresteri la cladirile nerezidentiale (+16,3%) si la cladirile rezidentiale (+5,8%).
Potrivit INS, constructiile ingineresti au scazut cu 3%.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter